Pe urmele bunicii mele


Altă zi la școală, de ce? Nu o mai suport! Teme, teme și iarăși teme! Mă rog asta e… După ce m-am spălat pe dinți și m-am îmbrăcat în uniformă oribilă, cu o cămașă albă ca zăpada și o fustă neagră mulată… Dezgustător!
Cobor scările și o văd pe mama cum pregătește clătite. Mmmmm! Tiptil mă îndrept spre ea dorind să o sperii, dar sare fratele meu mai mic (pe care îl cheamă Arthur, are 8 ani și da… este enervant, foarte enervant!). După ce mă doboră, mi-a zis:
– Neața! Neața! Neața! Bună! mama face clătite! Yeeeeeeeey! De ce te-ai trezit aăa de târziu?
– Bună…Știam că mama face clătite! Și pur și simplu mi-a fost lene să mă trezesc mai devreme!
– Bine, pa! Oricum nu îmi pasă, scoțându-mi limba!
Mă duc la mama, tocmai era la ultima clătită, m-am așezat la masă și am așteptat cuminte să termine. După aceea mi-a zis cu un glas blând:
– Draga mea, știu că ți-e greu, dar trebuie să treci peste toate!
– Da știu, dar mi-e dor de bunica! De ce a trebuit să moară…
– Acesta este ciclul vieții!
Am încercat să schimb subiectul și am zis:
– Pot să mănânc clătitele că întârzii la școală…?
– Imediat…
Pe scurt, asta era o dimineață normală în familia Mango (știu, știu un nume c-am ciudat). Apropo, mă cheamă Măriuca și am 12 ani! Sper să vă placă aventura mea! (și dacă vă întrebați unde e tata, ei bine este în străinatate)
Odată ajunsă la școală, m-am îndreptat în banca mea care se afla lângă geam, în spate de tot și stau singură (nimeni nu mă prea place). Când a intrat doamna dirigintă mai ere lângă ea o fată cu părul negru, ochii căprui și destul de înaltă, doamna a prezentat-o Xenia Lovilio. Nu existau alte locuri în clasă, așa că s-a așezat lângă mine… Era destul de întunecată, avea un ghiozdan negru cu un craniu înflăcărat! Imi place! După ce s-au terminat orele, m-a întrebat, dacă vrea să fim prietene și eu am zis… Da! De ce nu? Și m-a luat de mână și am fugit pe scări până în afara școlii unde mi-a zis:
– Vrei ca mâine să vii la cafeneaua de vizavi să ne cunoaștem mai bine? Dacă te lasă ai tăi?
– Sigur mă lasă, nu prea am prieteni, eu de felul meu sunt mai sumbră decât ceilalți… Și nimeni nu stă cu mine…
– Și eu la fel!
– Tu unde stai? Eu pe strada Potcoavei, numărul 8, tu?
– Vai! și eu la fel doar că la numarul 6!!!
– Super, păi mergem acasă?
– Hai!
După ce ne-am luat rămas bun, m-am dus la mama și i-am povestit tooot ce s-a întâmplat și a fost fericită!
A doua zi, după școală, am fost la cafenea și am vorbit despre noi: ce ne place, ce nu suportam… De asemenea, am discutatat despre moartea bunicii mele, iar dupa un moment de liniște, m-a întrebat ce a fost bunica mea…
– Habar nu am…
– Păi nu a fost bunica ta?
– Ba da, dar nu mi-au zis ce a fost…
M-am ridicat de la masă și am fugit spre casă, lăsând pe masă bacșișul pentru nota de plată.
Ajung acasă și o întreb pe mama ce a fost bunica?
– Draga mea, bunica ta a fost o…
– Mami, mi-e foame (intervine fratele meu)!
– Imediat, dragul meu!
– Bunica a fost o vânătoare de pietre.
– Ceeee? Ce e o vânătoare de pietre?
– Ei bine… Găsești pietre prețioase și semiprețioase.
– Și a descoperit ceve tare?
– Da! D…
– Mami, mi-e foameeeeeeeeeee!
– Diamantul Rogvaiv!A fost numit așa de bunica ta, deoarece are reflexii multicolore exact ca la curcubeu!
-Și unde îl pot găsi ?
– In podul bunicii tale. Gata, acum trebuie să fac de mâncare!
Urc scările și mă gândesc, dacă găsesc Diamantul Rogvaiv, putem să-l vindem și să se întoarcă tata în țară! (desigur că i-am povesti toul lui Xenia)
In acel weekend, am rugat-o pe mama, dacă pot sa merg la bunicul cu Xenia, evident că m-a lăsat.
Dupa ce am ajuns acasă, am urcat imediat în pod (după ce am vorbit cu bunicul) și am căutat cred că trei ore și jumătate Diamantul Rogvaiv, dar nimic! Deodată, Xenia strigă:
– Am găsit ceva!
– Ce ai găsit?
– O foie pe care scrie ,,Diamantul Rogvaiv este ascuns acolo unde lumina e multicoloră”
– Să tai, este o ghicitore, mă pricep!
Ne-am gândit aproximativ o oră și s-a făcut ora prânzului și eu stăteam întinsă pe un fotoliu din paie, brusc îmi vine o lumină colorată în ochi:
– Am găsit-o ,,acolo unde lumina e multicoloră”. (zic eu)
– Evident este prânz și razele soarelui traversează vitraliul!
– Uite o ușiță mică!
Am tras-o și am văzut diamantul care era c-am cât o alună decojită, eram așa de fericită și Xenia mă întreabă:
– Ce o să faci cu el?
– O să-l vând ca să poată să se întoarcă tata acasă!
– De ce? Poți să îl păstrezi ca amintire de la bunica ta, în fine faci ce vrei tu…
Odată ce am ajuns acasă, eram destul de bulversată, nu știam ce să fac și deschid ușa de acasă și…
Era tatăl meu, Arthur, mama și Xenia (care, în loc să meargă acasă, s-a furișat în curtea din spate și a intrat), chiar nu mă așteptam!
După ce am discutat puțin, Xenia a făcut totul în două minute și le-a zis părinților mei că am găsit diamantul (de fapt, tata oricum trebuia să vină azi).
Au trecut două luni, tata a rămas acasă, Xenia este și va fi mereu ce mai bună prietenă a mea, iar diamantul este pus în vitrina din sufragerie unde îl admirăm în fiecare zi!

Școala Gimnazială Elena Văcărescu, București
Prof. dr. Vodiță Daniela
Elev: Thuenbou Tinchou Manori
Clasa a VI-a A

[text-before] Votează aici:
[Total: 12 Media: 4.8]