COMOARA ASCUNSĂ DIN MUNȚII TATRA

COMOARA ASCUNSĂ DIN MUNȚII TATRA

Vă mai amintiți de celebrii vânători de comori și aventurile lor interesante și pline de mister? Ați trăit vreodată alături de ei? I-ați întâlnit vreodată? Și dacă da, nu ați fost curioși să aflați mai multe lucruri interesante, pe care ei înșiși le-au descoperit în expedițiile lor? Mai credeți că există vânători de comori și în zilele noastre?

Ei bine, eu sunt ultima descendentă a familiei Kidd, o familie faimoasă, specialistă în căutarea comorilor furate de către contrabandiștii și pasionații de artă și nu numai. Spuneam că sunt ultima descendentă a familiei, numele meu este Rebeca și, așa cum probabil vă așteptați, voi duce mai departe tradiția familiei și anume aceea de a fi un vânător de comori veritabil. Dar înainte de a vă prezenta peripețiile prin care am trecut într-una din expedițiile mele în jurul lumii, aș dori să vă spun câteva cuvinte despre mine, să vă schițez în câteva cuvinte o scurtă biografie.

Sunt fiica unor foști spioni CIA, căutători de comori și ei, și mai am cinci frați mai mari, eu fiind mezina familiei și poate cea mai răsfățată. De mică, am plecat împreună cu familia în diverse expediții importante, pentru a rezolva anumite cazuri și pentru a descifra anumite mistere. Încă de atunci am fost fascinată de acest domeniu, de aventură și mister, iar ori de câte ori plecam împreună cu părinții și cu frații într-o misiune secretă, totul era palpitant și fermecător pentru mine. Eram uimită de curajul părinților mei, de riscurile la care se expuneau zilnic și am învățat că, dacă vrei un lucru cu adevărat, trebuie să treci peste orice obstacol, oricât de greu și de nesurmontat ți s-ar părea. Chiar dacă nu am avut o copilărie prea ușoară, nu aș renunța la aceste momente trăite pentru nimic în lume, deoarece aceste experiențe pline de adrenalină și de pericole la tot pasul m-au inițiat, m-au format și m-au pregătit pentru viață. Toate aceste aventuri pe care le-am trăit de-a lungul timpului m-au maturizat și m-au făcut să privesc viața și rostul meu pe acest pământ cu alți ochi.

Poate vă întrebați de ce am hotărât să aștern pe hârtie aceste gânduri și să mă destăinui într-un fel. Păi, după cum bine cred că ați anticipat, urmează o nouă aventură, o nouă misiune secretă și o experiență inedită, din care am învățat că viața este cu adevărat importantă când îi ajuți pe ceilalți și când nu trăiești degeaba pe acest pământ.

Dar să nu mai lungesc vorba și să dau frâu liber propriilor amintiri și trăiri.

De data aceasta, trebuia să plecăm, eu împreună cu părinții și frații mei, în Rusia, la Sankt Petersburg, pentru că de mult timp tata ne promisese o binemeritată vacanță într-o țară în care nu mai fusesem niciodată. Noi, bucuroși de această veste, eram nerăbdători să vină ziua plecării.

Și această zi mult așteptată a venit. Am plecat la aeroport, încântați și plini de speranță că vom trăi o experiență de neuitat.

Era într-o zi de joi, 26 februarie 2018, orele 6,00 a.m., era foarte frig afară, însă nouă nu ne păsa pentru că eram în vacanță, iar acest lucru ne dădea o stare de liniște și pace interioară nemaipomenită.

Am decolat de pe aeroportul din Sydney și am pornit spre Rusia. După o zi de mers cu avionul și după multe escale, am ajuns în cele din urmă în Sankt Petersburg, un oraș fascinant care se remarcă prin palatele și muzeele sale deosebite.

După ce ne-am cazat la hotel, ne-am odihnit puțin, iar seara am hotărât să vizităm orașul, mai ales că în acea seară era și Noaptea Albă a Muzeelor și, cum noi eram atât de pasionați de artă, am hotărât să vizităm toate muzeele din oraș.

Primul muzeu pe care l-am vizitat a fost Muzeul Ermitaj, un muzeu vestit care reunește capodopere din toată lumea. Am intrat în muzeu, dar la intrare ne-a întâmpinat un gardian care a spus că trebuie să ne controleze și să ne verifice, să nu fim cumva niște hoți de tablouri, pentru că aseară a avut loc cel mai mare jaf din lume, în urma căruia au fost furate trei tablouri de valoare. Bulversați de aflarea veștii, am pășit în incinta muzeului și am vrut să vedem locul în care fuseseră amplasate tablourile și am observat cu stupoare că în locul lor jefuitorii puseseră niște caricaturi. Între timp, tatăl nostru primise un mesaj de la CIA în care i se spunea că civilizației egiptene i s-a furat tezaurul și că Iluminații (un grup rău famat care se ocupa cu colecționarea comorilor antice) fuseseră cei care puseseră mâna pe comoară, dar încă nu știe nimeni unde au ascuns acest patrimoniu.

Ne-am întors repede la hotel și am conceput un plan prin care să recuperăm capodoperele, iar tata, chiar în seara aceea a pornit în căutarea comorii din Egipt.

A doua zi, am hotărât să ne întoarcem la Muzeul Ermitaj. Odată ajunși acolo, ne-a întâmpinat un copil de vreo paisprezece ani, însoțit de șase oameni înarmați.

În timp ce noi ne uitam atenți la tablouri, s-a apropiat de noi, zicându-ne:

Voi trebuie să fiți celebrii vânători de comori, membrii familiei Kidd, nu-i așa?

Dar de unde ne cunoști? întrebă mama indignată.

Asta nu contează. Numele meu este Gregor Dimitrov și sunt aproape proprietarul unic al acestui muzeu. Spun ʺaproapeʺ, pentru că donez cea mai mare parte din avere acestui muzeu.

Ești pasionat de artă, să înțeleg?

A, nu, să nu mă înțelegeți greșit. Eu urăsc arta, pentru că din cauza artei am rămas orfan de la zece ani. Părinții mei lucrau la un muzeu ca acesta, până când, într-o seară, un incendiu a izbucnit în muzeu și au murit.

Ooo, îmi pare nespus de rău.

Nu este nimic. De aceea eu donez bani, pentru că vreau să scap de coșmarul care mă bântuie de patru ani. Mă simt vinovat de moartea părinților mei. Dar acum mi-au dispărut trei tablouri importante și ofer o recompensă consistentă pentru cei care îmi vor găsi lucrările.

Pai, dacă urăști arta, de ce mai ești interesat de recuperarea tablourilor, că nu te înțeleg, am spus eu.

Nu a mai apucat să-mi răspundă, că am și primit un mesaj de la tata, care ne spunea că a ajuns cu bine în Polonia și că speră ca în câteva săptămâni să recupereze comoara ascunsă a egiptenilor. Ne-a mai spus că ne iubește și că va reveni curând cu detalii.

Ne-am întors din nou la hotel și am încercat să răspundem la întrebările: DE CE GREGOR ERA INTERESAT DE TABLOURI, DACĂ URA ARTA? și CINE FURASE TABLOURILE ȘI ÎN CE SCOP?

În ziua următoare, am hotărât să mergem din nou la muzeu, sperând să ne reîntâlnim cu Gregor, pentru a descifra misterul din spatele furtului. Când voiam să ieșim pe ușă, am observat lângă prag o hârtie îndoită. M-am grăbit s-o iau, am desfăcut-o și am citit un mesaj care semăna mai mult cu un indiciu de căutare a tablourilor: DACĂ VREȚI SĂ GĂSIȚI COMOARA, TREBUIE SĂ CĂUTAȚI TEZAURUL ILUMINAȚILOR. ACOLO ESTE ASCUNSĂ COMOARA.

Am ieșit din camera de hotel și ne-am dus la muzeu pentru a discuta din nou cu Gregor despre furt și despre acest prim indiciu primit. Nici nu am apucat bine să intrăm în clădire că l-am zărit pe Gregor cu cei șase oameni înarmați, însoțiți de polițiști KGB, care se îndreptau spre noi.

Arestați-i! Ei au furat tablourile, urla Gregor.

Nu-i adevărat, de unde ai scos asemenea idioțenie? spunea mama furioasă. Noi am venit în Rusia în vacanță, nu suntem în misiune secretă, ci vrem să ne bucurăm de privilegiile acestui oraș frumos, o adevărată capitală a culturii europene.

Ba sunteți niște hoți de comori, nu vânători de comori. Dacă nu ați furat voi, puteți să-mi spuneți unde este profesorul Kidd, de nu este cu voi?

La câteva minute după ce ne-am cazat la hotel, a primit un mesaj și a trebuit să plece de urgență în Polonia, fiind într-o misiune de recuperare a tezaurului Egiptului. Și acum se află acolo. El a plecat înainte de a se produce jaful respectiv.

De unde știu eu că plecarea lui nu a fost o diversiune, pentru ca voi să acționați și să puneți mâna pe tablouri?

Îți jur că acesta este adevărul, noi nu am venit decât într-o binemeritată vacanță.

Băgați-i în închisoare!

Și am ajuns într-o închisoare de maximă siguranță din nordul orașului. După ce am ajuns într-o celulă întunecată și rece, mama a primit un apel de la tata în care îi dădea un nou indiciu: TREBUIE SĂ SCĂPAȚI DIN ÎNCHISOARE ȘI SĂ MERGEȚI SPRE POLUL NORD!

Polul Nord? am întrebat eu mirată. De ce trebuie să mergem până acolo? Crezi că acolo este comoara, mamă?

Nu știu, dar până nu verificăm, nu avem de unde ști. Așa că trebuie să ne gândim la un plan de evadare de aici!

Zis și făcut… am reușit să alcătuim un plan de evadare și l-am și pus în aplicare. Afară ne așteptau doi foști colegi de-ai mamei, pe care ea însăși îi contactase, ne-au pus la dispoziție o mașină pentru a ajunge mai repede la aeroport – destinația Polul Nord.

Mă întrebam în sinea mea ce o să găsim oare acolo, că nici măcar pinguini nu sunt… eventual doar niște igluuri și urși-polari rătăciți. Nu cred că vom găsi nicio comoară acolo, dar poate vom descoperi un alt indiciu care să ne conducă într-un final la Tezaurul Iluminaților și, implicit, la tablourile furate.

După mai bine de zece ore de mers prin aer, am aterizat la Polul Nord. Fiind rupți de oboseală, ne-am adăpostit într-un iglu, urmând ca a doua zi să luăm urma comorii mult căutate (asta, dacă nu vom descoperi vreun nou indiciu).

Dimineața, ne-am trezit devreme și am ieșit afară unde, spre surprinderea mea, ne așteptau doi bărbați care ne puneau la dispoziție două snowmobile și ne asigurau că ar fi mai bine să căutăm tezaurul cu ele, făcându-ne astfel mai ușoară deplasarea. De asemenea, ne-au asigurat că au combustibil suficient pentru a ajunge la destinație.

După mai multe ore de mers printre ghețari, am observat în spate, la o oarecare distanță, niște trepăduși, care veneau după noi. La început am crezut că este o glumă, dar se apropiau din ce în ce mai mult de noi. Am încetinit și noi; mama s-a dat jos, nervoasă, neștiind ce se întâmplă. Discutând cu ei, și-a dat seama că erau oamenii lui Gregor, care încercau să ne împiedice și chiar să ne oprească în ceea ce privește găsirea comorii. Mama le-a spus că, indiferent de ce va vrea șeful lor, noi tot ne vom duce la capăt misiunea. Am plecat, continuându-ne astfel drumul.

După alte câteva ore de mers, am văzut din nou un grup de trei trepăduși de-ai lui Gregor, dorind să împiedice cu orice preț misiunea. Nu i-am băgat în seamă, am mers ce am mers și am constatat că am rămas fără benzină. Urmăritorii noștri ne-au luat și ne-au condus înapoi la igluul în care înnoptaserăm. Când am intrat în locuința temporară, am găsit un indiciu care ne spunea că vom găsi tezaurul Iluminaților în munții Tatra, în Peștera comorilor.

În ziua următoare, am plecat cu un avion privat, pus la dispoziție de CIA, spre Polonia. După câteva ore de mers am ajuns pe aeroportul Dumanska din Polonia, acolo unde ne aștepta tata. Am mers toți în căutarea tezaurului. Odată ajunși în Peștera Comorilor, am fost întâmpinați de oamenii lui Gregor, care țineau în mâini câte un steguleț alb, semn că voiau să se predea. În peșteră am găsit Tezaurul Iluminaților și printre comorile acestea erau și cele trei tablouri furate de la Muzeul Ermitaj. După ce am recuperat aceste comori, am hotărât să plecăm înapoi spre Sankt Petersburg, fiind mândri de reușita noastră și pregătiți de o nouă aventură interesantă.

Ilie Cosmina

Clasa a V-a B

Școala Gimnazială Cândești

Loc. Cândești, jud. Buzău

Prof. coordonator: Fănică Daniel

 

 


Votează eseul:
 
[Total: 1211 Media: 4.9]