COMOARA MISTERIOASĂ

COMOARA MISTERIOASĂ

Sunt opere de artă în toată lumea, și la Florența, Italia și mai sunt și alte opere de artă furate; de aceea vom pleca spre Italia, nu avem încotro, spuse fratele meu mai mic, Junior, cu încredere și plin de speranță.

Dar cum vom reuși să salvăm comoara misterioasă? Suntem niște copii doar și nu avem destulă experiență, mereu am mers alături de părinții noștri în astfel de misiuni; singuri nu am reuși să găsim indiciile care să ne conducă la comoara mult dorită.

Suntem vânători de comori sau nu? mă încuraja sora mea geamănă. Trebuie să reușim. Doar suntem o familie de căutători de comori.

Urmărind cu destulă reținere optimismul fraților mei, m-am urcat în duba familiei pentru a încerca să iau legătura prin satelit cu tatăl meu, care plecase în căutarea mamei, aceasta fiind răpită în Cipru în urma unei misiuni secrete. Părinții mei erau ofițeri CIA sub acoperire și fuseseră trimiși să caute comorile furate de diverse grupuri infracționale și să le redea civilizațiilor păgubite.

Am plecat cu toții spre Italia și am ales o rută ocolitoare, încercând să dejucăm planurile adversarilor care căutau aceeași comoară. După o bună bucată de drum, în față ne-a apărut un grup de mascați îmbrăcați în negru, având arme periculoase. Aceștia ne-au obligat să oprim și să ne dăm jos din dubă. Ne-am pus mâinile la ceafă și ne-au poruncit să urcăm într-o mașină cu numere grecești. Am urcat, plini de teamă, în timp ce răufăcătorii spuneau ceva în surdină, într-o limbă total necunoscută nouă.

Nu știam care va fi destinul nostru, dar ne bucuram ca suntem împreună și că ne putem trăi… poate ultimele clipe din viață alături.

După o zi și o noapte de mers, am ajuns la destinație. Am coborât din mașină și am constatat că am fost aduși în Cipru într-un loc bine păzit, din care cu greu putea scăpa cineva.

Am fost legați la ochi și am fost duși într-o cameră obscură și rece, am fost lăsați să ne eliberăm ochii și am constatat cu surprinde că în cameră cu noi erau și părinții noștri.

Mamă, tată, cum ați ajuns aici? am întrebat noi. Ce faceți aici?

Unchiul Thimoty ne-a înscenat răpirea și vrea să pună el mâna pe comoară.

Dar trebuie să fie o cale de ieșire, un plan de evadare. Nu-i putem permite să ajungă înaintea noastră în Italia.

Singura cale ar fi să evadăm prin spatele închisorii, unde există doar două santinele care se schimbă după douăsprezece ore, ne spuse tata.

După cum v-am mai spus, părinții noștri au lucrat ca ofițeri CIA și și-au păstrat majoritatea relațiilor, astfel încât să poată pune la cale un plan meticulos de evadare din Închisoarea de maximă siguranță din Cipru.

După ce tata a studiat planurile clădirii, a reușit să realizeze un plan de evadare fără urme și bine pus la punct.

Afară din închisoare ne aștepta un fost coleg de-al părinților mei, cu o dubă, pentru a ne duce spre Italia, via Florența.

Odată ajunși în Italia, am găsit un prim indiciu, care ne transmitea mesajul următor: DACĂ DORIM SĂ GĂSIM COMOARA, TREBUIE SĂ PLECĂM ÎN RUSIA, ÎN SANKT PETERSBURG, ÎN PALATUL KREMLINULUI.

Am luat avionul spre nord, spre Sankt Petersburg, al doilea oraș ca mărime din Rusia, care are ieșire la golful Finlandei din Marea Baltică.

Odată ajunși acolo, ne-am cazat la un hotel de cinci stele, ne-am lăsat bagajele și am plecat la Muzeul orașului, numit Muzeul Fabergé.

Plecaserăm să ne plimbăm prin muzeu, având ca ghid o fată frumoasă rusoaică, Barbara Strikova, de care fratele meu mai mare, Kurt, era îndrăgostit lulea.

Am văzut acolo foarte multe opere de artă. După vreo două ore de îmbogățire artistică, am plecat la hotel. Nici nu am intrat bine pe ușă în camera de zi, că a și sunat telefonul mamei, anunțând-o că s-au furat de la Muzeul Fabergé patru tablouri, inclusiv un tablou de Rembrandt. Între timp, tata a primit un mesaj în care era trimis de CIA (cu care mai păstra legătura și acum) să caute ascunzătoarea Iluminaților.

Fără să mai stea pe gânduri, tata a luat în aceeași seară primul avion spre Italia.

Noi și mama ne-am întors la muzeu și am observat că, în locul celor patru tablouri, hoții puseră alte ʺopere de artăʺ.

Am avansat prin mulțimea agitată și am observat la câțiva metri de noi o băncuță, iar lângă ea o hârtiuță îndoită. Ce să fie? ne-am întrebat noi. Poate fi un nou indiciu.

Ne-am îndreptat spre acel loc și am vrut să luăm hârtia, când pe ușă a intrat un adolescent de vreo treisprezece ani care se lăuda că el este putred de bogat și că muzeul era al lui. Se numea Alexei Vasilievici. El era însoțit de doi câini-lup și de șase indivizi musculoși.

Am reușit cu greu să smulgem hârtia din mana magnatului.

Am plecat și am ajuns la hotel. Am intrat în camera noastră și am citit indiciul. Sora mea mai mare a încercat să decodifice mesajul și, în cele din urmă, a reușit.

Imediat mama l-a sunat pe tata și i-a comunicat indiciul.

Plecarea bruscă a tatălui nostru ne-a provocat și o neplăcere: am fost acuzați noi de furtul tablourilor și aruncați în închisoare, împreună cu ghidul nostru, frumoasa Barbara.

Însă ea, de panică, a început să ne cicălească și să ne țină tot felul de discursuri despre condițiile vitrege din închisorile rusești. Atunci un paznic a venit la noi, a stat de vorbă cu noi și i-am spus să o ia pe Barbara și s-o mute în altă celulă. După acest moment mai puțin plăcut, mama și-a găsit timp să vorbească prin ceasul de la mână cu tata, acesta fiind singurul obiect rămas după arestarea lor. L-a întrebat dacă a mai aflat ceva în legătură cu Iluminații, iar acesta i-a spus că nu, dar că mai cercetează.

A doua zi, un paznic a venit la noi și ne-a informat că vom primi audiență de la regele Sankt Petersburgului. Am discutat cu acesta un timp, iar la final am primit fiecare câte o sacoșă cu cadouri în care erau o căciulă, o haină și câteva dulciuri.

Am plecat la hotelul din apropiere la care ne-a cazat el, însă, desfăcând sacoșele, mama a observat că fiecare pungă conținea câte o cameră și câte un microfon. Atunci ea ne-a spus să aruncăm pungile în toaletă și să tragem apa.

Ne-am odihnit puțin și seara mama a fost sunată de tata, spunându-i că un alt indiciu spunea că trebuie să mergem la Polul Nord.

Am plecat spre nord cu un spărgător de gheață. Pe parcursul călătoriei, am filmat și am făcut poze.

Deodată, un om de pe vas s-a dus la mama și i-a spus să nu mai filmeze și nici să nu mai pozeze.

Ne-am conformat; a mai durat puțin și am ajuns la Polul Nord, iar comandantul care a condus spărgătorul de gheață ne-a rugat să ne strângem toți și să dansăm în cerc. Acolo la mal ne așteptau niște snowmobile cu care am plecat în explorarea Polului Nord.

După o bună bucată de drum, mama a observat niște urme de urs și a spus să ne ținem după ele. Am mers ce am mers și am văzut puțin mai departe de locul unde ne aflam niște oameni înarmați pe schiuri care ne urmăreau și lăsau în urma lor urme de urs, pentru că erau camuflați în piei de urs. Mama și-a dat seama că sunt oamenii lui Alexei. Dar de ce ne urmăreau pe noi?! Ce interes avea Alexei, magnatul rus, să-și trimită gorilele după noi?! Era un mister. Nu înțelegeam de ce ne căuta pe noi; doar dacă nu ne considera pe noi adevărații hoți ai tablourilor… În fuga noastră, am făcut o întoarcere bruscă și ne-am întors în sens invers. Ei tot ne urmăreau. Atunci am sărit cu snowmobilele peste un hău. Mama ne-a spus să ne oprim din mers, crezând că nu vor sări după noi, dar au sărit.

Când am vrut să ne punem în mișcare din nou, am constatat că nu mai aveam benzină, lucru surprinzător, deoarece oamenii lui Alexei ne asiguraseră că avem benzină suficientă pentru un drum de două zile. Atunci am înțeles faptul că Alexei, miliardarul plângăcios, ne-a întins o capcană, punându-ne jumătate din cantitatea de benzină necesară călătoriei și că își trimisese oamenii să ne urmărească, fiind conștient de faptul că, la un moment dat, va trebui să abandonăm, deoarece combustibilul se va termina. Mama ne-a spus să ne dăm jos și să ne predăm. După ce ne-au întrebat ce căutăm acolo și de ce fugim de ei, deodată au venit un om și nepoata lui în sănii trase de reni.

În momentul imediat următor, fratele meu s-a îndrăgostit pe loc de fata străinului (doar știți că el se îndrăgostea foarte ușor de toate fetele pe care le întâlnea). Ei ne-au spus să ne urcăm în sănii și să plecăm cu ei. Cu alte cuvinte, ei voiau să ne salveze. Nu înțelegeam prea bine gestul lor, dar ne-am urcat și am pornit la drum. Ajunși la capăt de drum, le-am mulțumit pentru că ne salvaseră viețile. Atunci, ei ne-au zâmbit și ne-au condus spre un iceberg, un fel de iglu, unde puteam să dormim liniștiți și în siguranță, după o zi destul grea.

Dimineață, ei erau gata de drum și, făcând o întoarcere bruscă, au dispărut în negura de afară. După câteva minute, am plecat și noi spre aeroportul plutitor, pentru că aveam o misiune de îndeplinit. În avion, mama l-a sunat pe tata să îi spună că am plecat de la Polul Nord și că ne îndreptăm din nou spre Sankt Petersburg. Ajunși în Rusia, am plecat repede spre hotelul la care am fost cazați și înainte. Nici nu am intrat bine în apartament că tata ne-a și sunat pentru a ne da un nou indiciu, pe care l-a aflat de curând. Odată încheiată convorbirea telefonică, sora mea care avea o memorie fotografică de invidiat încerca să descifreze și acest indiciu, sperând că ne va conduce mai aproape de comoara furată. După un timp îndelungat, Brigitte (pentru că așa o cheamă pe sora mea) și-a dat seama că tablourile fuseseră furate de însuși Alexei Vasilievici. Ciudat lucru. De ce să le fi furat el, dacă el era proprietarul muzeului Fabergé, și implicit și al tablourilor. Nu înțelegeam nimic. Între timp, unchiul Timothy (care, de fapt, nu era unchiul nostru) venise după noi la hotel. De cum l-a văzut, mama l-a întrebat unde locuiește Alexei și l-a obligat să ne ducă la el.

Am ajuns la apartamentul lui de bogătaș. Acolo ne așteptau cei șase bărbați pe care îi întâlniserăm și când l-am văzut prima dată pe Alexei și Alexei, care plângea din nou și se prefăcea, așa cum se prefăcea el de obicei. În apartamentul lui era foarte cald, iar el ne-a spus că face căldură cu tablouri pictate în ulei și că a furat tablouri deoarece părinții săi lucrau la un muzeu, iar, într-o seară, un scurt circuit a produs un incendiu care a condus la moartea părinților săi. Din această cauză, ura arta și furase tablourile. Între timp, tata a venit și el cu o cursă rapidă la Sankt Petersburg și cu ajutorul GPS-ului a venit și el la apartamentul lui Alexei. Acesta nu l-a observat, deoarece tata o luase pe altă ușă, prin spate. Când a ajuns în fața ușii, le-a aruncat săgeți tranchilizante gardienilor care îl apărau pe bogătaș. A pătruns în apartament și a fost frapat de faptul că părea că intrase într-un alt muzeu. Pe pereți erau multe tablouri (furate bineînțeles), inclusiv cele patru capodopere de la Muzeul Fabergé. După puțin timp, poliția, alertată de mama, în timp ce ne îndreptam spre Alexei, a spart ușa de la intrare și i-a arestat pe Alexei și pe oamenii lui, inclusiv pe unchiul Timothy, care, se pare, era complicele acestora. Înainte de a-i urca în dubă, polițiștii ne-au rugat să primim o recompensă din partea conducerii muzeului, pentru că am reușit să aducem tablourile înapoi, acolo unde le este locul.

Și uite așa, vânătorii de comori au mai rezolvat un caz!

Orășanu Rareș

Clasa a V-a B

Școala Gimnazială Cândești

Loc. Cândești, jud. Buzău

Prof. coordonator: Fănică Daniel

 

 

Votează eseul: 
[Total: 1225 Media: 4.9]