DIAMANTUL FERMECAT

DIAMANTUL FERMECAT

Bună, eu sunt Bickford Kidd sau, mai simplu, Bick. Sunt preferatul familiei, însă nu prea mă înțeleg cu sora mea geamănă. Mereu mă atrage în tirade de nici măcar părinții nu pot să ne calmeze. Însă avem ceva în comun: amândurora ne place aventura și vânătoarea de comori. Viața devine atât de palpitantă când pleci peste mări și țări și explorezi locuri noi, pe care nu le-ai mai văzut înainte, lăsându-te purtat de imaginație și visând….nimic mai mult….doar visând și sperând că viața ți se poate schimba într-o fracțiune de secundă, cum nici nu-ți poți imagina.

Înainte de a porni într-o nouă aventură, aș dori să îmi prezint familia: pe lângă sora mea geamănă, pe care am descris-o puțin mai devreme, eu mai am și un frate mai mare, Tommy, visător, cu capul în nori, care se emoționează mereu când vede o fată și trăiește mereu o poveste imaginară de iubire (pentru că totul este doar un rod al imaginației sale bogate); de asemenea, mai am o soră cu o megamemorie, o memorie de elefant, aș putea spune, care ne scoate din impas ori de câte ori avem nevoie…este vorba de Stormy, o mică enciclopedie, dacă ținem cont de bagajul imens de cunoștințe pe care îl deține și de memoria fotografică, unică până acum. Cunoștințele ei ne-au ajutat mereu să descoperim indicii pe care nu le-am fi descoperit niciodată, dacă n-o aveam pe ea, care să descifreze mistere și să ne poarte pe culmi neexplorate niciodată. Deși suntem gemeni, eu și sora mea, Beck, nu semănăm deloc. Mereu ne certăm și mai tot timpul avem câte o tiradă puternică. Ultimii, dar nu cei de pe urmă, sunt părinții noștri, niște agenți secreți, pregătiți la cele mai prestigioase școli din lume și dornici de aventură, ca și noi….evident….doar este trăsătură de familie.

Acum că v-am prezentat pentru câteva momente familia mea, să trecem la aventura vieții noastre.

Era anul 2018…Ne aflam în camera unui hotel din Los Angeles și butonam telecomanda, de la un canal la altul, fără a fi interesat de vreunul în mod special, când…deodată…m-a captivat o știre în care se spunea că un diamant fermecat a fost furat din Muzeul Louvre din Paris.

Un diamant fermecat?! N-am mai auzit de așa ceva. Și de ce ar fi interesat cineva de o piesă expusă într-un muzeu. Doar dacă o fi având puteri magice….probabil de aceea i se spune fermecat.

Îi cer imediat ajutorul lui Stormy, enciclopedia familiei, pentru a afla mai multe detalii despre acest diamant. Aflu, spre exemplu, ca acest diamant a aparținut unui preot hindus dintr-un orășel îndepărtat din sudul Chinei, care l-a donat, alături de alte bijuterii, muzeului din Paris, pentru a-l proteja de pasionații de nestemate.

Fiind găsit într-un muzeu, fiecare piesă de colecție are pe spatele ei un microcip invizibil coordonat de un gps pentru a-l localiza mai repede în caz de furt.

Am intrat din nou pe internet și am aflat ca cel care l-a furat a plecat cu el în Africa, în deșertul Sahara și l-a ascuns alături de alte comori pe fundul unui lac deșertic.

 – Tată, strig eu, trebuie neapărat să ajunge în deșert, dar ne trebuie mai multe mijloace de excavare și de deplasare prin deșert, pentru că va fi o călătorie plină de aventură și suspans.

 – Da, fiule, mergem să recuperăm Diamantul fermecat. Voi vorbi cu unchiul vostru, John, să vă însoțească și voi solicita de la agenție toate mijloacele necesare reușitei acestei călătorii.

 – Dar de ce să ne însoțească unchiul? Voi nu veniți cu noi?

 – Nu putem, avem o altă misiune de îndeplinit, dar vă vom urmări de la distanță și vom fi în permanentă legătură cu voi.

 – Bine, tată, înțeleg. Vom reuși să găsim comoară și să o redăm muzeului Louvre din Paris, fără nicio îndoială. Fii fără grijă!

După o săptămână de sondat terenul și de pus la punct călătoria, ziua mult așteptată a sosit… Cu emoție în suflet am pornit în aventura vieții noastre…necunoscută la prima vedere, dar palpitantă.

Am pornit la drum plini de încredere și dorința de a explora locuri necunoscute. După o călătorie lungă de 5 zile, am ajuns în sfârșit în deșert și ne-am cazat la hotel Nautilus. Eram rupți de oboseală, nu așteptam altceva decât să ne odihnim.

A doua zi, ne-am trezit toți, plini de energie, am scos harta comorii și am descifrat-o, localizând comoara și știind exact unde vom excava.

Am închiriat două ATV-uri și am pornit spre marea de nisip a Africii centrale. Drumul a fost lung și anevoios. Întunericul s-a lăsat repede, revărsându-se parcă o umbră asupra noastră, ca o pătură de întuneric des.

Deodată, în spatele nostru, s-a auzit un foșnet, ca și cum cineva ne urmărea de aproape. Ce să fie?, mi-am zis eu în gând. Nici nu îndrăzneam să-mi întorc privirea, însă m-am întors totuși. Am zărit un elefant, ascuns în întuneric. Mă gândeam că așteaptă să facă o mișcare greșită și că ne vom trezi imediat cu un colț de fildeș în spate. Elefantul a ridicat trompa la noi, de parcă ar fi adulmecat. Evident, nu este prima chestie pe care m-aș fi așteptat să o trăiesc într-un deșert…dar s-a întâmplat.

Timpul trecea repede și nu aveam decât 15 minute să găsim diamantul fermecat Hope. Comoara pe care o căutam era o adevărată bijuterie de 52 de carate, mai mare decât un inel de logodnă mediu. E cam de mărimea unei nuci, cel mai mare diamant albastru-închis din lume și ar valora circa 250 de milioane de dolari. Umbla vorba că ar fi blestemat. Acest diamant a fost furat de un preot hindus de pe fruntea unei statui dintr-un templu indian. Cel puțin, așa ne spusese Stormy înainte de a porni în aventură. Diamantul a apărut în Europa în anul 1642, când un negurstor i l-a vândut lui Ludovic al XIV-lea… După aceea, diamantul a fost din nou furat, a fost cumpărat și revândut la diferite persoane…și, într-un final, a ajuns în această imensitate de aur…deșertul îndepărtat.

Dar destul cu pălăvrăgeala….am venit sa găsim diamantul, de aceea ne aflăm aici.

 – Unchiule, la treabă! Trebuie sa excavăm mai adânc pentru a găsi diamantul Hope și restul comorii pierdute.

 – De acord, Bick! Excavăm, excavăm!

După două ore de săpat adânc în nisipul moale și cald, printre firicelele mărunte de nisip, am zărit diamantul de un albastru-închis, strălucitor. Era o adevărată bijuterie. Abia așteptam să îl ating, să-i simt căldura. Eram fascinat și bucuros totodată, pentru că în sfârșit îmi câștigasem locul în rândul vânătorilor de comori. A fost o experiență pe care n-o voi uita niciodată.

 

 

Dumitrache Marian

Clasa a VI-a B
Școala Gimnazială Cândești
Loc. Cândești, jud. Buzău
Prof. coordonator: Fănică Daniel

Voteaza parerea ta despre eseu

Perioada de votare s-a încheiat!
Perioada de votare s-a încheiat!