DIAMANTUL FURAT

DIAMANTUL FURAT

 

Ce zi splendidă! Soarele arde cu putere și își revarsă razele strălucitoare printre crengile copacilor. Totul este în mișcare, natura freamătă, iar eu mă gândesc la cine știe ce colțuri ale lumii, uitate parcă, la comorile pe care nu le-am descoperit încă în căutările mele vremelnice, dar și la obstacolele pe care le-am avut de surmontat de-a lungul vremii.

Dar…

Îmi cer scuze, nu m-am prezentat. Numele meu este Jim Cromwell și sunt un pasionat de lucruri vechi, prețioase, furate sau pierdute. Nu mă înțelegeți greșit! Eu le caut pentru a le reda înapoi proprietarilor, nu pentru a mi le însuși. Stând eu și meditând, deodată, mi-a sărit în ochi titlul unui articol din ziarul Times: DIAMANT FURAT DE UN PREOT HINDUS!

Doar nu este vorba de diamantul magic din Nepal! îmi zic eu. Citesc articolul în întregime și îmi dau seama că este vorba despre același diamant cu puteri supranaturale de lângă Oceanul Indian.

Ies repede din cameră și mă opresc în fața dormitorului fratelui meu. Bat la ușă, iar după câteva clipe, ușa se deschide și pe întuneric observ silueta de aproape 2 m a fratelui meu.

 – Ce vrei, Jim, la ora asta târzie? Nu ai somn?

 – Trebuie să vorbesc cu tine. Diamantul magic a fost furat.

 – Și ce vrei să faci? Să pleci în căutarea lui?

 – Să plecăm, vrei să spui. Nu poți să abandonezi lupta tocmai acum. Suntem din naștere niște căutători de comori. Trebuie să ducem mai departe tradiția tatălui nostru. Îi datorăm lui ceea ce suntem astăzi și pasiunea cu care ne-a înzestrat. Mama nu poate să ne însoțească, așa că doar de noi depinde găsirea acestei comori neprețuite.

 – Bine, vom pleca maine în India. Dar ai vreo hartă a comorii sau vreun indiciu despre cel care a furat diamantul?

 – Doar acest articol din ziarul Times.

 – Bine, noapte bună, Jim!

 – Noapte bună, Tommy! Pe mâine!

Noaptea a trecut repede, n-am închis niciun ochi, bineînțeles, gândindu-mă la aventura pe care o vom trăi în săptămânile următoare.

Nici nu se luminase bine că am și plecat în safari, pregătiți de aventura vieții noastre.

Cerul era senin, totul era verde, iar soarele ne mângâia cu razele lui luminoase. Era o zi excelentă. După mai multe zile de cutreierat lumea în lung și-n lat, am ajuns în sfârșit în Nepal, la hotel Orient. Eram rupți de oboseală și am adormit fără să ne dăm seama. A doua zi dimineața, am citit încă o dată articolul și am căutat tot felul de indicii care să ne conducă mai aproape de comoară.

 – Tommy, ce-ar fi să ne ducem în muzeul din care a fost furat diamantul? Poate aflăm indicii noi.

 – Da, poate. Trebuie să îl găsim. Altfel umanitatea va avea un viitor teribil.

Am plecat imediat spre Muzeul diamantelor. La intrare, ne-au întâmpinat doi gardieni, cerându-ne legitimația pentru a ne identifica. Bine că suntem căutători de comori și că avem legitimații în toate muzeele din lume. Altfel nu mai reușeam să descifrăm acest mister al dispariției diamantului magic Hope.

În cele din urmă, reușim să pătrundem în muzeu, traversăm culoarul cel lung care unea aripa de vest cu cea de est și intrăm încet într-o cameră obscură, în care nu pătrundea niciun firicel de lumină. Totul era sinistru, parcă eram într-un spațiu închis, printre tenebrele trecutului îndepărtat. Deodată, în spatele nostru, ascuns în întuneric, pândea un elefant.

Stătea acolo nemișcat, fără să scoată măcar un sunet. Mă gândeam că așteaptă să facem o mișcare greșită și – PAC – să ne trezim cu un colț mare de fildeș în spate, ca și cum cineva ne-ar fi împuns cu o mitralieră în ceafă. Nu știam unde ne aflăm, dar, pe bâjbâite, ne-am dat seama că eram într-un fel de cameră preistorică plină de fosile de animale.

 – Cum scăpăm noi de aici, Tommy? am întrebat eu în șoaptă.

 – Ha-ha! zise fratele meu. Elefantul și-a ridicat trompa de parcă ar adulmeca o pungă de arahide proaspăt prăjite.

 – Nu-mi place cum se uită la mine! Elefantul acesta mă sperie.

 – Nu te știam atât de fricos. Nu vezi că este o fosilă, un schelet. Nu are ce să-ți facă.

Evident că nu este primul lucru pe care m-aș fi așteptat să-l găsesc într-un muzeu, dar noi, vânătorii de comori, suntem obișnuiți cu situații și mai ciudate.

 – Mă gândesc că poate ți-a simțit respirația puturoasă și de aceea s-a apropiat mai mult de tine.

 – Nu-i adevărat! am zis. Și te rog frumos să nu mă mai caracterizezi în acești termeni. Sunt fratele tău doar.

 – Bine, am înțeles. Dar să nu mai lungim vorba! Avem doar cincisprezece minute să găsim diamantul Hope.

Ah, minunatul diamant Hope! Comoara pe care o căutăm în acest moment și care a fost furată în mod surprinzător dintr-un loc unde securitatea este la ea acasă. Vorbim de celebrul Muzeu al Diamantelor din Nepal, India. Această bijuterie are 45 de carate și este cel mai mare diamant albastru-închis din lume. Am înțeles că ar valora cam un sfert de miliard de dolari. Chiar umblă vorba că ar fi blestemat. Poate de aceea a fost furat; înseamnă că este urmărit de un blestem. Se spune că ar fi fost furat de un preot hindus de pe fruntea unei statui dintr-un templu indian și că, pentru nelegiuirea sa, preotul a avut parte de o moarte lentă și chinuitoare. Am mai aflat că acest diamant a fost descoperit în Europa în anul 1642, când un negustor lacom l-a vândut lui Ludovic al XIV-lea pe o sumă frumușică, însă negustorul n-a mai apucat să se bucure de câștigul obținut pentru că, în scurt timp, a murit sfâșiat de o haită de câini înfometați.

Îmi plac mult detaliile însângerate, deoarece cred că datorită lor istoria devine mai interesantă.

Trecând peste aceste amănunte, se spune că atunci când diamantul se afla în posesia Mariei Antoaneta, cea care spunea despre popor că “dacă n-are pâine, să mănânce cozonac”, aceasta a fost prinsă când încerca să fugă din Franța cu uriașa nestemată. Asta se întâmpla în 1791, în toiul Revoluției franceze, și, astfel, “pietricica” albastră a ajuns în mâinile guvernului revoluționar francez.

 – Pe Maria Antoaneta au decapitat-o, așa că nu mai avea ce face cu colierul, a adăugat Tommy. După aceea, diamantul Hope a fost furat. A fost cumpărat și revândut de diverse persoane care, la final, au fost ucise. În cele din urmă, l-a cumpărat o moștenitoare americană și l-a adus în Statele Unite ale Americii.

De-asta am plecat imediat cu o cursă charter la Washington. După aproape o zi de mers în aer, aterizăm, închiriem o mașină și ne deplasăm spre centrul orașului, încercând să scăpăm sau să facem abstracție de “blestemul diamantului Hope”.

Dar se pare că ne-a ajuns din urmă, pentru că, la zece secunde după ce am plecat de lângă elefantul fioros, care pândea în întuneric, am dat nas în nas cu doi lei care atacau o antilopă.

 

 

Manolache Andrei Raul
Clasa a VI-a B
Școala Gimnazială Cândești
Loc. Cândești, jud. Buzău
Prof. coordonator: Fănică Daniel

 

Voteaza parerea ta despre eseu

Perioada de votare s-a încheiat!
Perioada de votare s-a încheiat!