FĂURITORUL DE BAGHETE MAGICE

În sfârșit, marele Făuritor de Baghete magice și-a deschis porțile castelului și o mulțime de noi ucenici au venit să învețe secretele magiei, printre care și eu.
Într-o dimineață, eu și prietena mea, Serena, am plecat în pădurea fermecată, o pădure luxuriantă, bogată în floră și faună, care se întindea pe kilometri întregi în toate direcțiile. Pădurea aceasta se deosebea de toate celelalte printr-o trăsătură aparte – avea personalitate. Eu și Serena o numeam Pădure, ca și cum ar fi fost o ființă umană. Pădurii părea că îi place să se joace cu noi, deoarece fiecare plimbare era o adevărată aventură. Într-o zi o cărare era într-un loc, iar a doua zi dispărea; din când în când, o potecă se închidea în urma noastră, izolându-ne de castel și de lumea civilizată. La fel se întâmplă și astăzi.
Am ieșit printr-o gaură din zidul curții, care nu exista cu o zi înainte, închizându-se imediat după noi, risipindu-ne orice speranță de a mai reintra. Serena era fascinată de aceste excursii. Era ca și cum castelul și împrejurimile sale se transformau într-un soi de învățător, asemenea lui Coralis, și ne trimiteau într-o călătorie a cunoașterii, îndemnându-ne să descoperim zone noi și neștiute. Serena chicoti veselă, ca o fetiță de cinci ani care își primește prima coroniță de prințesă.
Eu am pornit înainte, pentru a-mi ascunde zâmbetul stârnit de reacția ei.
Am înaintat pe drumul necunoscut preț de câteva minute bune. În cele din urmă, am ieșit într-un luminiș plin cu flori sălbatice și ierburi. Nu rareori se întâmpla ca, în hoinărelile noastre, să dăm peste plante necunoscute pe care i le duceam lui Gretchen, botanista noastră. Era o profesionistă și își împărtășea bucuroasă toate cunoștințele: ce plante puteau fi folosite la vindecarea rănilor și a bolilor, care dintre plante făceau vrăjile mai puternice și care erau atât de otrăvitoare încât o simplă atingere cu buzele putea avea rezultate catastrofale.
Totul era minunat, nu mai văzusem nicicând o asemenea abundență vegetală. Aproape toate plantele ne erau cunoscute.
Odată ce cărarea se închise în urma noastră, îmbiindu-ne să mergem mai departe, Serena a spus că, de data aceasta, erau prea multe pentru a le putea transporta pe toate înapoi acasă. M-am oprit brusc, de parcă presimțeam ceva. Am simțit un fior rece trecându-mi pe la ceafă, pe care îl numeam „simț de păianjen.”
Văzându-mă, euforia Serenei s-a preschimbat în prudență:
– Ce s-a întâmplat? a întrebat ea serioasă.
– Nu știu, am răspuns eu, cu privirea ațintită la arborii care înconjurau luminișul.
Întregul peisaj era atât de calm, încât parcă vedeam familii bucurându-se de un picnic tihnit printre flori. Și totuși plutea ceva neliniștitor în aer.
– Nu cred că ar trebui să mergem într-acolo, am sugerat eu.
– Pădurea nu ne-a pus niciodată în primejdie, Fabio, spuse Serena. De ce să nu mergem?
Însă teama mea era molipsitoare. Serena dădu să se întoarcă, după care își aminti că poteca se închise în urma noastră. În sfârșit, am înțeles de unde izvora neliniștea mea:
– Nu este nicio cărare pe câmp. Nu ni s-a dat niciodată mână liberă.
– Poate că, în sfârșit, ne lasă pe noi să alegem, a spus Serena. Poate că este un dar al Pădurii.
Încântată de explicația dată, făcu vreo câțiva pași în luminiș. Simțeam din nou pericolul.
– Vino înapoi! am strigat.
Prea târziu însă. Într-o fracțiune de secundă, câmpul îmi dispăru din față, iar în locul lui se înălță un zid de verdeață, prinzând-o pe Serena pe partea opusă.
Eu m-am întors la castel, iar Serena a rămas acolo.
În timp ce eu mă întorceam la castel, Serena a fost dusă la huțuli. Aceștia au convins-o să intre într-un loc, spunându-i că ea este aleasa. A intrat acolo și, deodată, un vârtej a tras-o la fund. A avut o viziune în care Mama Natură îi spunea tot ce vrea să facă răul Malachai. După această viziune, s-a reîntors la castel. Ajunsă la castel, Coralis a cerut să îi spună tot ceea ce vrea să facă Malachai, iar ea i-a povestit despre intenția acestuia de a pune mâna pe castel și pe Baghetele magice.
Coralis, auzind acestea, s-a dus într-o cameră unde avea foarte multe poțiuni și cu acestea a făcut baghete ucenicilor, deci și mie. Ne-a trimis apoi într-o călătorie la care niciunul dintre noi nu se aștepta – aventura vieții noastre, am putea spune. Însoțiți de Molly, ne-am dus într-o pădure, unde ne-a prins noaptea și am făcut de pază cu rândul.
Când a sosit rândul meu și al lui Mădălin, o haită de lupi ne-a înconjurat, trezindu-i pe toți și punându-i pe poziții cu armele lor. Eu, dându-le indicații, ca un lider ce-mi plăcea să fiu, i-am ajutat pe prietenii mei să alunge lupii, fără să-i rănim și punându-i pe fugă.
La întoarcere, Coralis știa totul, bucurându-se că am trecut proba dată de el.
Peste câteva zile de pregătire alături de Coralis și de Molly, am plecat cu toții spre Malachay, cu un tren foarte vechi, cu șinele înguste, care scârțâia din toate încheieturile. Cu toții eram albi ca varul , iar Coralis, văzând cât ne era de frică, ne-a rugat să stăm calmi, deoarece trenul este rezistent.
Dar, deodată, o alunecare de teren a dezechilibrat trenul de pe șine, aruncându-l într-o vale.Coralis, văzând asta, a spart unul dintre geamurile trenului și i-a aruncat pe toți ucenicii pe geam, în afară de mine și de Miruna. Eu am leșinat, lovindu-mă la cap, dar Miruna m-a ajutat scoțându-mă din tren. Malachay a luat-o prin surprindere pe Miruna, pe mine m-a pus pe umăr, iar pe ea a fost trasă și obligată să meargă cu el.
Când m-am trezit, eram închiși într-o temniță, iar Miruna încerca să facă o legătură mentală cu Serena, pentru că ele aveau o legătură strânsă.
În tot acest timp, Serena și Coralis ne căutau, luându-se după urmele lăsate de Malachay. Au ajuns la un dom care acoperea satul ce îl despărțea pe Coralis de Malachay.
Coralis, făcând o vrajă, a descoperit o intrare secretă prin dom. Serena, văzând că marele Făuritor de Baghete magice trece pe partea cealaltă, a luat-o la fugă după el, încercând să strige după mine, pentru a afla locul exact al răpirii noastre. Însă Malachay, auzind strigătul Serenei, s-a dus după ei și a prins-o și pe Serena, închizând-o cu noi, iar pe Coralis, care era legat într-o cameră de Malachay, acesta îl chinuia și îl storcea de puteri.
Molly, Ana,Valentin și ceilalți ucenici ai lui Coralis erau prinși pe un deal, atacați de scorpioni, șerpi și tarantule uriașe, însă Vali, având mai multă prezență de spirit, a chemat vulturii în ajutor. După ce au învins toate aceste ființe odioase și înfricoșătoare, Valentin a chemat lupii, iar aceștia le-au adus două căprioare pe care le-au jupuit și le-au luat sângele pentru a se acoperi cu el, camuflându-se astfel și ajutându-i să treacă domul.
După multe încercări nereușite, în cele din urmă am reușit să evadez din temniță cu ajutorul unui șoricel care mi-a adus o cheie. Miruna și Serena s-au dus după ceilalți, însă a aflat cu surprindere că aceștia trecuseră domul după noi.
În timp ce fugeam după Serena și Miruna, Malachay m-a observat și mi-a propus o luptă. Am acceptat lupta și le-am dat răgaz celorlalți să se găsească unii pe ceilalți.
Malachay a aruncat cu fulgere în mine, iar unul dintre ele m-a lovit când am făcut vraja de imobilizare care l-a prins pe Malachay. Apoi m-am dus să-l salvez pe Coralis din turnul în care era ținut. Huțulii l-au cărat pe Coralis, frânt de puteri, la castel, după care l-au adus pe Malachay la Mama-Natură.
După ce totul s-a terminat, eu am primit titlul de Făuritor de Baghete Magice.

Lăcătuș Fabio Andrei
Clasa a VIII-a
Școala Gimnazială Cândești
Loc. Cândești, jud. Buzău
Prof. coordonator: Fănică Daniel

 

[Total: 1470    Average: 4.9/5]