Leacul fermecat

Leacul fermecat

A fost odată ca niciodată, într-un sătuc mai sărăcăcios, o fetiță de vreo nouă anișori, frumoasă foc. Avea părul bălai și niște ochi verzi ca smaraldul. Purta o rochie ponosită, peticită în trei locuri și o pereche de pantofi rupți. Iar mama sa preaiubită era foarte bolnavă. Clara era tare necăjită.

În fiecare noapte se ruga pentru mama ei și într-o seară a visat un spirit fără chip care-i spunea să meargă la lacul din pădurea cea bătrână și să rostească niște cuvinte într-o limbă nu prea cunoscută de ea.

Zis și făcut. Când a terminat, în fața i-a apărut o poartă magică ce plutea într-un val de sclipiri aurii. Clara, curioasă fiind, a deschis-o și a pătruns într-o lume paralelă cu a ei, unde nu erau oameni, ci niște creaturi minuscule cu urechi ascuțite. Spre mirarea ei, acestea aveau și aripi. Trăiau în căsuțe care pluteau în aer. Se simțea un miros puternic parfumat de la florile multicolore. Ușa cea magică a dispărut.

Niște luminițe albastre fosforescente au condus-o pe fetiță într-o poiană unde nimeni nu o vedea. Nu peste mult timp a apărut acel spirit ciudat care i-a spus:

— Eu știu cum să o vindec pe mama ta!

— Te rog, spune-mi!

— De-ndată! Trebuie să mergi prin Tărâmul Zânelor, în care ne aflăm, prin Tărâmul Piticilor și al Elfilor, dar nu cel din urmă, al Vrăjitorilor, unde ai să găsești o floare albă, aievea unui crin, chiar în inima Pădurii Luminițelor, urmând această hartă magică. Ne vom întâlni tot aici și-ți voi da mai multe indicații!

— Bine, bine, dar…

Aceasta nici nu terminase, căci spiritul dispăru pe loc. Clara se uita atentă la hartă și hotărâtă, porni la drum, dar o zânuță mititică auzi toată conversația, fiind ascunsă după un copac:

Stai, stai! zise ea.

Speriată Clara spune:

— Cine ești tu și ce dorești de la mine?

— Mă numesc Bombonica. Dar tu?

— Clara.

— Și ce cauți aici, Clara?

— Un spirit m-a condus în acest loc ciudat, spunându-mi ca voi găsi un leac pentru boala mamei mele.

— Mai bine povestește-mi tot, draga mea! zise Zâna.

Fata i-a spus absolut tot ce i s-a întâmplat. Bombonica s-a oferit să o ajute. Au pornit împreună la drum.

După ce au trecut destul de ușor de Tărâmul Zânelor, au ajuns pe Tărâmul Piticilor. Aici și-au făcut prieteni, doi gemeni pitici, Somnorilă și Mâncăciosul. Era destul de greu cu ei. Somnorilă dormea din oră în oră, iar Mâncăciosul nu stătea nici cinci minute, căci trebuia sa înfulece ceva. Și au mers ei câteva săptămâni până să ajungă pe Tărâmul Elfilor.

Aceștia erau de mărimea oamenilor, buni luptători cu arcul, cu urechi ascuțite, părul lung și blond, ochi albaștri și îmbrăcați în haine de luptă. Unii erau și puțin duri, de aceea cei patru au fost analizați și judecați, până să pornească la drum. Li s-a alăturat și o elfă, bună războinică, pe nume Yara.

Au trecut deja trei luni de când Clara nu mai era cu mama ei .

S-au urcat pe un deal de unde se vedea perfect Tărâmul Vrăjitorilor. Era înconjurat de multe fulgere năpraznice. Foarte greu au trecut de ele. La tot pasul se aflau capcane pe care Bombonica, din fericire, le cunoștea bine. Au ajuns față în față cu un zid înalt care despărțea Tărâmul. S-au gândit ceva timp cum să treacă de el.

Cam pe la sfârșitul zilei, un uriaș trecu pe acolo. Pentru el zidul era cât jumătatea lui.

Curajoasă, Clara l-a întrebat:

— Uriașule, nu ne-ai putea trece dincolo de zid, dacă te rugăm?

— Oooo! Cum să nu, micuțo!

I-a luat pe toți cinci în palmă și, una, două, au fost pe partea cealaltă.

— Mulțumim!

— Cu toată plăcerea ! La revedere !

Nu peste mult timp au ajuns în Pădurea Luminițelor. Aici i-au întâmpinat un cerb care avea niște aripi gigantice și două coarne falnice. I-a transportat până în inima pădurii, unde au zărit floarea magică, păzită de trei îngeri.

Clara le-a povestit și lor despre mama ei. Li s-au făcut milă, iar fetița a primit ce căuta. A durat patru luni drumul înapoi spre Tărâmul Zânelor!

Aceasta s-a întâlnit din nou în poiana de unde plecase cu acel spirit:

— Văd ca ai găsit planta indicată de mine!

— Desigur! Dar și prietenii mei m-au ajutat! Când voi ajunge acasă ce trebuie să fac cu ea?

— Ascultă la mine! Te duci, iei un vas, o pui acolo, peste ea torni nițel lapte de vacă, amesteci bine, scoți planta afară și îi dai mamei tale sa bea! Ne-am înțeles?

— Da!

Acestea fiind spuse, spiritul a dispărut.

Poarta magică a apărut din nou, iar Clara, cu ochii în lacrimi s-a despărțit cu greu de prietenii care i-au fost mereu alături.

Cum a ajuns acasă, fetița a pregătit băutura pentru mama ei. Când a terminat-o, îndată s-a și făcut bine. Clara a îmbrățișat-o tare, plângând și mulțumindu-i spiritului pentru fapta sa.

De atunci Clara a avut-o mereu alături de ea pe mămica sa.

 
Scris de Indrieș Antonia, Clasa a V-a C
Școala Gimnazială Nr. 11 Oradea
Prof.coordonator: Checicheis Sanda

 

[Total: 65    Average: 3.8/5]