Micul Albert

Micul Albert

A fost odată un băiețel pe nume Albert. Acesta avea noua ani, era orfan si trăia cu un grup de circari, care colindau țara in lung si in lat.

La fiecare  reprezentație a circului, Albert vedea multe familii fericite cu copii și își imagina cum ar fi sa aibă și el familia lui. Își imagina că mama lui era o doamnă blondă cu părul lung si ochii albaștri, iar tata, un bărbat puternic si neînfricat.

Într-o zi , când circul a poposit într-un orășel pe nume Armonia, Albert s-a hotărât să părăsească circul si sa își caute o familie.

A mers pe străzi, fără un plan anume. În drumul lui, a trecut pe lângă un părculeț, unde se jucau mai mulți copii. Oprindu-se in dreptul unui copil de vârsta lui, Albert îl întrebă:
– Bună! Eu sunt Albert! Știi cumva, unde aș putea găsi o familie?
– Bună! spuse băiețelul grăbit. Cred ca la supermarket, acolo au de toate! si fuge grăbit la prietenii săi cu care se juca fotbal.

Nedumerit, Albert porni mai departe pe străzile orașului. Tot mergând, trecu pe lângă un supermarket. Ochii i se umplută de lacrimi si inima de fericire. Intră in supermarket si o întrebă pe doamna de la casă:
– Bună ziua! Nu va supărați, unde aș putea găsi o familie?

Casiera zâmbi amuzata si îi răspunse:
– Bună, tinere! Aici nu avem familii de vânzare. Din păcate, numai Dumnezeu te poate ajuta sa iți găsești o familie.

Trist, băiatul ieși din magazin si porni sa colinde iar străzile orașului. Era foarte nedumerit de ceea ce i-a spus casiera. Unde l-aș putea găsi pe Dumnezeu? Crezând că nu are nicio șansă, merse înapoi la circ, dar acesta plecase cu câteva ore înainte către alt oraș și îl lăsase în urmă pe micul Albert.

Obosit si înfometat, se așeză pe treptele unei biserici. Era seara si el pierduse toată ziua în zadar. Deznădăjduit, se gândea că vine noaptea si el nu avea unde să se adăpostească.

Stând pe trepte, văzu un grup de oameni, care intrau în biserică spunând:
– Să mergem să ne rugăm la Dumnezeu, numai el ne poate ajuta!

Auzind acestea, băiatul se înveseli si intră după oamenii aceia in biserică. Se așeză pe un scăunel si spuse în șoaptă „Tatăl nostru”, singura rugăciune pe care o știa.

Uitând-se prin biserică, văzu o femeie blondă, care stătea în genunchi si se ruga. Se apropie încet de ea , până când putea sa audă ce spunea aceasta. Femeia spuse o rugăciune, apoi cu glas trist îl rugă pe Dumnezeu sa îi dea un copilaș, indiferent cum ar fi acesta.

Auzind acestea, Albert cu lacrimi în ochi, puse mâna pe umărul femeii si ii spuse:
– Crezi ca aș putea fi eu fiul tău? Nu sunt eu cel mai cuminte, frumos sau deștept copil, dar îmi doresc o familie mai mult decât orice pe lume.

Femeia se ridică uimită, își înalță privirea in sus si spuse:
– Oare așa repede să mi se îndeplinească dorința?

Îl luă pe Albert de mână și plecară împreună spre casă. Aveau atâtea lucruri sa își povestească…
Dar nu era nicio problemă, aveau toată viața înainte.
 
Scris de Toneanu Denis, Clasa a III-a A
Școala Gimnazială “Mihai Viteazul” Călărași
Prof.coordonator: Zamfir Georgica
 

[Total: 273    Average: 4.2/5]