MISTERUL DIN PĂDURE

MISTERUL DIN PĂDURE

Era o dimineață friguroasă de februarie. Fulgii cădeau din înaltul cerului, câinii lătrau pe la picioarele mele, iar eu, aceeași fată pierdută între vis și realitate, pășeam inconștient pe strada pustie, pustie, pustie.

Învelită în plapuma amintirilor, vedeam în locul banalelor blocuri niște castele privite nocturn. Vedeam blocul din capătul străzii, cel mai înalt din cartier, însă mi se părea că văd castelul cu iz medieval din pădure. Din pădurea cu brazi. O iluzie, atât a mai rămas în inima dimineții. Până și eu m-am pierdut.

Totul a început cu trei luni în urmă, într-o toamnă târzie. A început așa cum încep toate lucrurile. Și s-a sfârșit pe cât de repede se sfârșesc.

Eram undeva la munte, într-o pădure cu brazi. Și acum mai simt mirosul persistent de cetină. Eram eu, câteva prietene și niște colegi. Eram, cum se spune, pregătită pentru o mică aventură pe cele mai frumoase plaiuri ale patriei. Însă aventura s-a transformat într-un mare semn de întrebare. O întrebare fără sens, fără răspuns.

În singura noapte cu lună plină din cele petrecute acolo, am avut strălucita idee să intrăm în castelul cu reputație de bântuit. Sigur. De parcă mai există așa ceva. Și, totuși. Fiecare colțișor, zâmbind îmi amintesc, era luminat de razele nopții, de luna intrată ștrengărește pe ferestrele vechi, cu simț de istorie. Fără a face un efort suplimentar, vedeam salonul parcă decupat dintr-un secol cu mult lăsat în urmă. Scările mă luau de mână, arătându-mi cu degetul imensitatea construcției. Și, într-adevăr, eram tentată să-i aflu toate secretele. Pentru prima dată, după o lungă perioadă de timp, simțeam impulsul dorinței, impulsul setei de cunoaștere. M-am trezit refuzând plecarea, m-am trezit singură într-un castel medieval, tăcut, plin de tablouri, plin de povești. Și atunci a început iraționalul.

Un băiețel de vreo șapte ani a apărut ca din senin în capătul scărilor, rugându-mă să-l iau cu mine. Era speriat, plângea, mă ruga fierbinte, apăsător. Eu, buimăcită de senzații, simțeam un fior, un fior rece care hoinărea prin corpul meu.

Îmi amintesc că am alergat înspre ușă, însă m-am împiedicat și mi-am pierdut simțul realității, cel mai probabil, căci, pe urmă, m-am trezit în patul din camera închiriată, înconjurată de cei dragi mie.

Leșinul meu era evident, însă nimeni nu știa în ce circumstanțe s-a produs. L-am pus pe seama oboselii. Nu puteam să le explic ceva ce nici mie nu-mi puteam explica. Nu-mi pot explica nici acum, după trei luni, perioadă în care m-am gândit, cu vârf și îndesat, la cele petrecute.

Singurul reproș pe care mi-l fac acum este că nu am urcat scările, că nu am îndrăznit să le urc în fața unui copil.

Ce mister se ascunde în pădurea cu brazi? „Trebuie să mă întorc la castel”, mi-am zis. „Trebuie să aflu ce se ascunde în spatele acelor ziduri, în Camera Secretă”.

A doua zi, m-am trezit dis-de-dimineață și am ieșit tiptil din casă, fără să mă observe cineva. Am pornit spre pădurea cu brazi, nerăbdătoare să ajung mai repede la castel și să descifrez misterul Camerei Secrete.

După două ore de mers prin hățișurile pădurii, am ajuns în cele din urmă la castel. Am fost întâmpinat de două santinele care păzeau castelul. După ce le-am răspuns la câteva întrebări, m-au lăsat să pătrund în castel, dar mi-au spus să-l aștept pe proprietarul castelului, sir Luigi Lemoncello.

Am așteptat câteva minute, după care un domn îmbrăcat în frac și cu joben s-a apropiat de mine și m-a întrebat:

Ce dorești, copila mea? De ce ai revenit la castel? Ai uitat ceva?

Nu, sir. Nu am uitat nimic, însă am o curiozitate personală. Ce se ascunde în Camera Secretă? De ce nu poate pătrunde nimeni în ea?

Oh, asta era. Înainte de a-ți vorbi despre această cameră specială, aș dori să îți spun o poveste care este legată oarecum de acest castel și de misterul din pădurea cu brazi. Se spune că în urmă cu mai bine de o sută de ani, regele Ludovic al XIV-lea era interesat de achiziționarea unui castel în sud-estul Europei, care să-l ajute să aibă un control mai mare asupra acestei părți a continentului. El dorea să devină stăpânul universului. De aceea era supranumit „Regele Soare”. Acest castel trebuia să se afle în inima unei păduri misterioase, necunoscută inamicilor și neexplorată de nimeni. Și așa a observat acest castel, într-o seară când se plimba prin pădurea cu brazi. Castelul era impunător și era izolat de privirile oamenilor. Era exact ce îi trebuia pentru punerea în aplicare a planului său. A vorbit cu proprietarul castelului și au semnat un contract de vânzare-cumpărare. Odată intrat în posesia castelului, regele a stabilit să înființeze această cameră obscură și ocultă la etajul al doilea. El spunea că dorește o cameră în care să se relaxeze și să pună în aplicare proiectele pe care le dorea pentru domeniul său.

Dar de ce o ține închisă tot timpul? Care este misterul acestei camere?

Se spune că acolo au loc ședințele spiritiste la care participă și regele. Apar tot felul de fantome cu care comunică și care îi dezvăluie viitorul.

Fantome? Ce fel de fantome?

Este vorba de foștii proprietari ai castelului care nu mai sunt în viață și ale căror spirite bântuie și astăzi castelul.

Uau, ce interesant și ce înfricoșător totodată! Și eu care venisem să descopăr eu însămi misterul acestei camere! Vă mulțumesc foarte mult pentru aceste informații și pentru că mi-ați divulgat secretul camerei misterioase. Pe curând!

Și eu mă bucur ca am putut să-ți fiu de folos cu aceste informații și te mai aștept pe la castel, fie și numai în vizită.

O să mai vin, pentru că îmi plac mult misterele.

 

 

Dobrică Analisa

Clasa a V-a B

Școala Gimnazială Cândești

Loc. Cândești, jud. Buzău

Prof. coordonator: Fănică Daniel

 

 

Votează eseul: 
[Total: 1211 Media: 4.9]