MONSTRUL IESIT DIN MARE

MONSTRUL IESIT DIN MARE

 

Eu sunt Emily Douglas, fiica celebrului cercetător Martin Douglas. Sunt o fată de 12 ani și sunt urmărită de un bărbat cu o cange în loc de mână. Ce ființă ciudată! Trebuie să mă ascund repede pentru a nu fi prinsă de acest monstru care vrea sa îmi facă rău. În căutările mele disperate, observ o fereastră deschisă la parterul hotelului Grand Nautilus, aflat aproape de coasta de est a  Oceanului Atlantic. Îmi zic: ce-ar fi să intru pe fereastră? Poate reușesc să mă strecor și să mă ascund înainte ca Bărbatul-Cange să mă vadă.

Nu mai stau pe gânduri și îmi pun imediat planul în aplicare. Sar pe pervazul ferestrei întredeschise, iar de acolo pătrund într-o cameră obscură, în care nu pătrundea nici măcar un firicel de lumină. Puțin speriată și neștiind unde mă aflu, îmi aduc aminte că am apucat să îmi iau lanterna. O scot din buzunar și luminez. Se pare că am nimerit la obiecte pierdute. Aparent nu sunt singură, sunt cu cel care se ocupă de obiectele pierdute, Herbert Kalinsky, un băiat de vârsta mea, care lucrează în acest hotel la Biroul de obiecte pierdute.

Nici nu apuc bine să fac cunoștință cu Herbbie (așa îl alintă cunoscuții), când, deodată, se aude soneria de sus, care brusc îmi tulbură liniștea. Imediat, Herbert mă ascunde, știind că eu sunt urmărită. Nu vreau să îi fac necazuri, așa că am decis să fug înapoi pe fereastră, dar când am încercat să sar, am făcut un zgomot mic, dar care s-a auzit. Am fugit repede, de teamă să nu fiu prinsă de Bărbatul-Cange și de noul său ajutor, domnul Mollusc. Dacă vă întrebați cine este acest domn Mollusc, el este administratorul hotelului, un tip care nu-l agrea deloc pe Herbbie și încerca pe cât posibil să scape cât mai repede de el. De aceea, se aliase cu Bărbatul-Cange pentru a pune mâna pe mine știind că eu aș putea deține informații cu privire la dispariția misterioasă a părinților mei și pentru a putea pune mâna pe manuscrisul pe care tatăl meu voia să-l publice. Era un manuscris secret al unei cărți despre un monstru marin care apărea mereu odată cu refluxul apelor oceanului Atlantic. Un mostru marin?! Ciudat. Știu că tata lucra la o carte, dar niciodată nu m-am întrebat despre ce este vorba. Din câte am aflat, explorând internetul, este vorba de o creatură monstruoasă – pe jumătate om, pe jumătate pește – care bântuie țărmurile astea cețoase încă dinainte să fie construită vreo așezare omenească pe Stânca Eerie. Se spune că această creatură ciudată poate fi zărită în apropierea solstițiului de iarnă, când caută un loc pentru a-și depune oul magic.

Dar să revenim la povestea noastră! Bărbatul-Cange  a făcut prăpăd în urma lui în camera destinată obiectelor pierdute, iar acum că a plecat pot vorbi liniștită cu Herbbie despre ce știe în legătură cu cartea poștală pe care o port.

După cele spuse de el, sunt pe drumul cel bun în căutarea mea, dar mâine dimineață trebuie să mergem să aflăm mai multe de la o doamnă care s-ar putea să știe unde sunt părinții mei.

Emily, îmi spune el, de ce te urmărește cu atâta insistență Bărbatul-Cange și care este legătura între el și monstrul marin.

Este o istorie lungă…Bărbatul-Cange pe care l-ai văzut acum câteva clipe, această arătare hidoasă și înfricoșătoare, nu a fost așa de la început. El era un căpitan de vas, care pleca de multe pe mare împreună cu soldații săi în expediții. Însă îl frământa un gând mereu: să pună mâna pe oul magic și astfel să devină mai puternic în fața forțelor inamice, învingând monstrul din adâncuri. Într-o zi s-a hotărât să se lupte cu acest monstru și să îi fure oul, însă toți oamenii săi au fost măcelăriți, iar el a primit un blestem, iar din acel bărbat chipeș, neînfricat, a devenit arătarea de acum.

Și nu poate scăpa niciodată de acest blestem, îmi spuse Herbbie, ușor nedumerit.

Ba da, dar cu condiția să omoare monstrul. Înțelegi acum de ce este interesat de manuscrisul tatălui meu? El crede că obține informații noi în legătură cu atacul asupra monstrului și scăparea de blestem.

Ce istorie ciudată! Și eu care credeam că Eerie on the sea ducea o existență monotonă.

Mă despart de Herbbie și mă așez într-un loc greu accesibil pentru a putea dormi. A doua zi mă aștepta o aventură interesantă.

Este dimineață. Cerul este senin, iar soarele își revarsă razele strălucitoare asupra universului. Cu fiecare pas pe care îl parcurg în căutările mele, cu atât parcă mă aflu mai aproape de adevăr. Plec împreună cu Herbbie la o anumită doamnă Thalassi, care, după spusele lui, ar trebui să mă lumineze în legătură cu aflarea adevărului despre dispariția părinților mei. Întrebarea este dacă această doamnă chiar știe ceva sau Herbert se înșeală amarnic. Dar înainte de a ajunge la doamna Thalassi, Herbbie îmi spune:

Haide mai întâi pe plajă să ne plimbăm și poate o întâlnim pe doamna Fossil.

Cine este doamna Fossil?

O bătrânică ce caută mereu mărunțișuri pe malul mării. Imaginează-ți că într-o zi a găsit o pietricică strălucitoare, de culoare roșie, care semăna cu oul magic. Cred că dacă își petrece timpul mai mult pe plaja, poate știe mai multe detalii despre creatura ciudată și despre dispariția părinților tăi.

Bine, să mergem repede.

Da, și pe urmă vom merge la restaurantul Seegol, care este pe malul mării, și unde sunt cei mai buni cartofi prăjiți din lume.

Bine, de acord.

Ne îndreptăm cu pași repezi spre plajă și o vedem pe d-na Fossil care ducea o găleată plină cu mărunțișuri.

Ce faceți aici, doamna Fossil?

Aaa, Herbbie, ce să fac?! Știi pasiunea mea pentru mistere și aventură, așa că m-am gândit că poate de data aceasta reușesc să pun mâna pe oul magic și să îl fotografiez pe monstru. Dar cine este prietena ta?

Este Emily Douglas, fiica cercetătorului Martin Douglas. Ea vrea să afle adevărul despre părinții săi. Nu i-a mai văzut de când avea două luni. Știi ceva în legătură cu ei?

Știu doar că în momentul dispariției lor, s-au găsit două perechi de încălțăminte. Știu că Martin Douglas lucra la o carte despre Peștele-om (nume fictiv dat creaturii marine), însă nu a mai apucat să o publice, pentru că a dispărut și odată cu el, parcă a dispărut și manuscrisul…

Sigur nu știi și altceva?

Nu, nu știu mai mult, dar dacă vrei cu adevărat să găsești adevărul, duceți-vă la doamna doctor Thalassi. Ea poate să îți ofere mai multe amănunte, mai ales că ea este foarte pasionată de descifrarea enigmelor.

Am plecat, însă nu am uitat de cartofii prăjiți cei mai buni din lume. Abia așteptam să îi degustăm, mai ales că ne era și foarte foame. Odată intrați în acel restaurant, Herbbie comandă două porții duble de cartofi, apoi așteptăm.

Cum stăteam noi liniștiți la masa de lângă fereastră, o lumină albastră se vede în zare. Marea era foarte agitată azi. O burniță foarte măruntă încețoșa lumina aceea și pe lângă asta afară bătea foarte tare vântul. După ce primim comanda, observ cum bărbatul-Cange trece pe langă restaurant, mai nervos ca de obicei. Eu cu Herbbie ne ascundem printre meniuri ca să nu ne vadă. Bărbatul s-a oprit timp de vreo două minute și odată cu el a dispărut și lumina albastră. După un timp, acesta pleacă și într-un final plecăm și noi spre cabinetul doamnei doctor Thalasi. În drumul nostru, Herbbie a observat că doamna Fossil nu mai era pe plajă. În timp ce ne îndreptam  spre plajă, am remarcat o siluetă întinsă pe nisip. Cine să fie? Cu siguranță nu era vorba de vreun individ care voia să facă plajă, pentru că timp de bronzat nu era.

Apropiindu-ne și mai mult de locul cu pricina, am constatat că silueta era de fapt doamna Fossil care zăcea pe nisipul ud, cel mai probabil străpunsă de vântul puternic sau…de malamander (numele real al monstrului). O ajutăm să se ridice și ne dăm seama că este rănită la brațul stâng, iar găleata cu mărunțișuri  era aruncată la o oarecare distanță, în timp ce “obiectele” din ea erau răspundite peste tot.

Ce s-a întâmplat, doamnă Fossil? Ați căzut?

L-am văzut, l-am văzut.

Pe cine ați văzut?

Pe monstrul marin. Era la un metru de mine, am vrut să mă apropii de el, să îi fur oul magic, însă el m-a mușcat de braț. Încă sângerează.

Nu putem să vă lăsăm așa, d-nă Fossil….Trebuie neapărat să vă ducem la doamna Thalassi, tot trebuie să ajungem la ea… Dar cum arăta?

Cine?

Monstrul!

Aaa, era verde, cu dinții puternici ca de dinozaur și o coadă mare de pește, dar avea picioare de om. Furios ca l-am zărit, m-a atacat.

Și unde a dispărut?

În adâncuri, pentru a-și depune oul… și a-și găsi perechea.

Am înțeles. Acum haideți cu noi să vă ducem la cabinet pentru investigații.

Bine, copii, dar strângeți-mi mai întâi obiectele găsite pe plajă!

Am plecat toți trei la cabinetul doamnei doctor. Odată ajunși acolo, locul mi se părea altceva, numai cabinet nu. Părea mai mult o bibliotecă, pentru că era o încăpere plină cu cărți vechi.

Am intrat. Lângă fereastră era o creatură ciudată, jumătate pește, jumătate maimuță. Cred că semăna cu un cimpanzeu. Nu știu sigur ce vietate era, dar era ciudat și dubios în același timp.

Herbbie o întreabă pe doamna doctor Thalassi dacă știe ceva despre acea carte poștală cu numere ciudate. Răspunsul dat de aceasta nu mă convinge și nici nu mi se pare prea logic, dar se pare că voi rămâne cu misterul neelucidat. Pe acel cartonaș era inscripționată data, numărul cărții și data la care putea fi adusă înapoi. Numărul cărții se referă la faptul că la noi în zonă orice boală se vindeca prin citit. Era ciudat, dar acea doamnă părea sigură de ceea ce zicea. Sinceră să fiu, nu prea am fost pasionată de numerologie, dar am înțeles că trebuie să găsesc o anumită carte în care o să aflu răspunsul la rezolvarea misterului.

Cred că știu răspunsul la enigma noastră! Trebuie să citesc cartea despre monstrul marin și voi afla răspunsul la toate frământările mele.

Și eu cred că ar trebui să te apuci odată de lecturat cartea. Dacă ai fi citit-o mai repede, poate nu am fi trecut prin atâtea peripeții, dar ce să îți fac? Tu ai ales calea mai grea.

Te rog, Herbbie, nu mă certa!

Bine, Emily! Nu mai spun nimic. Mă duc în cameră să dorm puțin. Sunt cam obosit și maine ne așteaptă o zi grea. Încearcă și tu să dormi și sper să nu mai dispari!

În următoarea dimineață, m-am strecurat în bucătărie pentru că nu mai puteam de foame și am “sustras” un croasant uriaș, iar pentru Herbbie o prăjitură din foetaj. Am avut noroc că era doar un bărbat acolo care a strigat ceva la mine, dar am reușit să mă ascund după un chelner. Cum a apărut Herbbie, au apărut și veștile bune. El aflase la ce etaj și în ce cameră au stat părinții mei în seara dispariției. Era o cameră mare în care nu se mai culcase nimeni de atunci și nici menajerele nu făceau mare lucru pe acolo.

Am început căutările. Sub pat Herbbie găsise un geamantan foarte vechi în care găsise două perechi de pantofi: una de bărbat, iar cealaltă pereche era de femeie. Toate suspiciunile mele începeau să se confirme, una câte una. Eu scotocind cu mâna pe dulap am găsit o altă carte poștală ca cea pe care o aveam și eu. Erau aproape la fel.

Odată căutările terminate, am constatat că eram din ce în ce mai aproape de adevăr.

Chiar dacă era pe înserate, am hotărât să plecăm într-o scurtă plimbare pe plajă, imaginându-ne, pentru un moment, itinerariul parcurs de părinții mei, ca un fel de refacere a unei călătorii existențiale.

Deodată, lângă malul mării am observat două creaturi care stăteau aproape întinse. Am încercat să mă apropii cât mai mult posibil.

Herbbie se împiedică și cade, lovindu-se la cap, astfel încât a „dormit” ceva timp, dar am avut șansă cu d-na Fossil care m-a ajutat să-l car până la dispensarul doamnei Thalassi. Îl așezăm pe o canapea, iar d-na Fossil îl acoperă cu o pătură.

Peste câteva ore, el se trezește întrebând de mine, iar fața i s-a luminat atunci, când a văzut că sunt bine. În acel moment, nu voiam să îi spun lui Herbbie cine sunt părinții mei de teamă să nu leșine.

Când am ajuns înapoi la hotel, i-am spus că cele două creaturi ciudate pe care le-a văzut întinse pe nisipul umed erau de fapt părinții mei care au fost blestemați și ei de monstrul marin. După ce am terminat de explicat, a  avut un mic șoc de câteva secunde, dar nimic grav.

Și așa eu, Emily Douglas, ajutată de Herbbie, am aflat cine îmi sunt părinții, reușind să trec cu bine toate încercările la care am fost supusă. A fost o experiență interesantă pe care n-o voi uita niciodată.

 

Ilie Cosmina

Clasa a VI-a B

Școala Gimnazială Cândești

Loc. Cândești, jud. Buzău

Prof. coordonator: Fănică Daniel

 

Voteaza parerea ta despre eseu

[Total: 2728 Media: 5]