O CREATURĂ CIUDATĂ

O CREATURĂ CIUDATĂ

Nu prea știu bine de unde să încep istorisirea, deși uneori, în glumă, îl învinuiesc pe unchiul meu de toate întâmplate. Totul se întâmpla în vara anului trecut, pe coasta de sud-est a Mării Egee, în Grecia. Acesta avea o reședință de vară, o vilă, la poalele muntelui Athos, dar nu locuia acolo decât în zilele toride de vară, unde temperaturile deveneau insuportabile la noi, iar lui îi plăcea să se cufunde în lectura lui Nietzsche și Schopenhauer, pentru a-și mai odihni creierul. Era pasionat de filozofie și de tainele creierului uman. Dar să revin la istorisirea inițială. În vara acelui an am primit o invitație pentru a petrece două săptămâni împreună cu familia în vila unchiului meu din Grecia. Totul mi se părea fascinant, mai ales că eu sunt un mare pasionat de mare și tot ce înseamnă mediu acvatic.

Odată ajunși în ziua plecării, abia așteptam să plecăm mai repede spre destinația mult dorită. Am ales calea apei pentru a ne deplasa în Grecia, așa că am închiriat o ambarcațiune destul de solidă (zic eu!), un feribot cu aburi nou-nouț. Singura primejdie o constituia ceața groasă care acoperea marea, dar care pe mine, ca om de uscat, nu mă îngrijora. Ba chiar îmi aduc aminte de bucuria calmă cu care m-am instalat la prova punții superioare, exact sub cabina de comandă, și mi-am lăsat fantezia să se afunde în misterul cețurilor. Sufla o briză răcoaroasă în acea dimineață de iunie, și câtva timp am rămas singur în negura aceea umedă, deoarece părinții mei au ales să privească marea și să se acomodeze cu priveliștea albastră făcându-și o serie de poze, încercând să imortalizeze aceste momente.

Cu toate acestea, nu eram cu desăvârșire singur, deoarece simțeam vag, în preajmă, prezența pilotului și o bănuiam și pe aceea a căpitanului în cabina de comandă de deasupra mea.

Țin minte că tocmai mă gândeam cât de comodă este această diviziune a muncii, care îngăduia ca eu să fiu scutit de cunoștințele mele asupra cețurilor, vânturilor, mareelor și navigației și totuși să-mi pot vizita unchiul care locuia într-o altă țară, la malul mării, așa cum îmi place mie.

Treptat, odată cu trecerea timpului, ceața a dispărut, iar eu am putut privi mult mai clar albastrul mării.

După o lungă călătorie de câteva zile bune, am ajuns la destinație. Totul mi se părea atât de ciudat, parcă eram într-o altă lume, pe o altă planetă, în care mici omuleți verzi încercau să ne primească pe mine și pe părinții mei la hotarele Insulei Albastre. Încă nu puteam să raționez și nu realizam ce mi se întâmplă. Eram în casa de vacanță a unchiului meu, dar parcă pătrunsesem într-un labirint virtual din care nu puteam să ies. Era tare ciudat. Era realitate sau imaginația mea îmi făcea o glumă proastă? Totul părea atât de real, încât, după ce mi s-a arătat camera în care voi sta pentru următoare lună, am adormit, fiind istovit de oboseală.

Deodată, am avut un vis straniu: se făcea că eu eram pe o planetă întunecată în care niște ființe ciudate cu cap de om și corp de pește erau în jurul meu, încercând să mă izoleze și să mă exileze pentru a nu mai avea vreo legătură cu exteriorul și cu celelalte planete. Totul era așa de bizar! Parcă eram într-un film SF, încercam să cred că totul este doar imaginația mea, însă aceste creaturi ciudate, acest întuneric ce mă înconjura îmi demonstra contrariul.

În visul meu, am fost transportat pe Planeta Malamanderului (așa se numea această planetă), un univers obscur ce semăna mai curând cu o insulă decât cu o planetă dintr-o galaxie. Numele planetei probabil provenea de la numele împăratului acestei planete, o creatură jumătate om, jumătate pește, care avea niște solzi pe tot corpul și care apărea doar de două ori pe an, când marea avea reflux și valurile se retrăgeau.

Malamanderul ieșea atunci din adâncuri, căutându-și jumătatea și depunând de fiecare dată un ou. Niciodată nu reușea să își ducă la bun sfârșit misiunea pentru că mai mereu întâlnea câte un obstacol care îl împiedica în atingerea scopului.

Eu personal nu știam ce mi se întâmplă, nu știam cum am ajuns pe această planetă și nici de ce tocmai eu am fost cel ales. Încercam să găsesc răspunsuri la toate dilemele mele existențiale, însă parcă eram într-un glob de sticlă de unde nu mă putea auzi nimeni, chiar dacă țipam din toți rărunchii mei.

Am decis să nu mai întreb pe nimeni, ci să caut eu însumi răspunsurile, așa că într-o dimineață răcoroasă de vară târzie am plecat în explorarea acestei planete-insulă. Am mers eu ce-am mers, iar la un moment dat am pătruns pe o plaja imensă, al cărei nisip fin și cald îți cufunda tălpile într-o plăcere stranie. Marea era aproape, și parcă ceva mă implora să mă apropii de ea. În mintea mea, se dădea o luptă între teama de necunoscut și curiozitatea prezentului. Ce pot să fac? Voiam pe de o parte să descifrez acest miste, însă pe de altă parte mi-era teamă de ceea ce aveam să descopăr mai târziu.

Mi-am zis că trebuie să termin odată cu enigma aceasta și să aștept ceea ce îmi va rezerva viitorul. M-am apropiat încet-încet de malul mării și am început să mă plimb, călcând cu picioarele prin apa amestecată cu nisipul umed. Totul părea atât de liniștit și calm, o liniște stranie mă învăluia, de parcă urma să se întâmple ceva nemaiauzit.

Tot mergând și mergând, m-am lovit de ceva imens și am căzut. Când mă uit în jos, văd o creatură ciudată întinsă pe nisip, mișcându-se și încercând parcă să-și regăsească drumul spre adâncurile mării. Ce să fie? Nu știam cum să reacționez, parcă totul se transformase într-un coșmar din care nu mai puteam ieși. M-am ridicat și m-am apropiat de creatură. Deodată, aceasta a început să vorbească:

 – Cine ești tu și de ce îmi tulburi liniștea, umanoidule?

 – Eu nu sunt umanoid, sunt chiar om. Mă numesc Norman și nu știu de ce am ajuns pe această planetă. De fapt, nici nu știu cum am ajuns.

 – Chiar nu știi sau vrei să cred eu altceva despre tine?, îmi spuse omul-pește.

 – Îți jur că nu știu nimic. Eu doar vreau să mă întorc pe pământ. Acest loc mă înspăimântă.

 – Dar nu poți pleca, pentru că tu ai fost alesul. Aceasta este noua ta casă.

 – Nu, nu se poate! Ce ales? Ce casă? Nu înțeleg!

 – Eu sunt împăratul acestei planete și te-am ales să mă ajuți să îmi găsesc liniștea de mult pierdută și să scap de acest blestem.

 – Ești urmărit de un blestem? Ce blestem?

 – Totul s-a întâmplat acum vreo zece ani. Eu nu arătam deloc așa. Eram un căpitan de vas chipeș, cu o întreagă echipă în subordinea mea și mă aflam într-o expediție în oceanul Indian. Deodată, s-a iscat o furtună pe mare. Mi-am pierdut toți oamenii, iar corabia mi-a fost distrusă aproape în totalitate. Neștiind ce să fac și tot bâjbâind prin ocean am fost trezit de o voce puternică venită din depărtare: – Ce cauți aici? De ce ai venit pe teritoriul meu? Pentru că m-ai tulburat cu prezența ta, te voi blestema și te voi transforma într-o creatură monstruoasă de care oamenii vor fugi și se vor teme. Vei fi jumătate om, pentru că fața ți-o voi lăsa și jumătate pește. Nu vei putea scăpa niciodată de acest blestem, decât doar dacă la fiecare reflux vei veni, vei depune un ou și îți vei găsi jumătatea. Doar atunci vei redeveni om. Așa s-a întâmplat, iar de atunci sunt hidoșenia pe care o vezi. Tot încerc să îmi recapăt trăsăturile de odinioară, dar când să realizez acest lucru, parcă ceva se interpune între mine și fericire. De aceea, sunt sigur că tu mă vei putea ajuta de acest blestem.

 – Da, te ajut, dar cu o condiție:

 – Care?

 – După ce îți vei redobândi libertatea și liniștea cândva pierdute, mă vei transporta înapoi pe pământ.

 – Da, cu siguranță!

 – Mai întâi vom căuta epava corabiei pe care ai pierdut-o atunci. După ce ne întoarcem în trecut, așteptăm refluxul, pentru a putea depune oul, apoi vom cânta un cântec pentru a-l atrage pe monstrul care te-a blestemat, iar când va apărea îl distrugem dintr-o lovitură, iar tu vei scăpa de blestem.

 – Așa de simplu este?!

 – Da.

 – Atunci hai să mergem!

Zis și făcut. Am plecat spre locul epavei, am așteptat refluxul, a depus oul, iar din mare a apărut o creatură grațioasă care semăna cu monstrul de lângă mine. Aceasta se pare că era jumătatea lui. După întâlnirea celor două creaturi, am început să cântăm un cântec frumos.

Deodată, a apărut un monstru marin care sufla flăcări prin nări și parcă dorea să ne mănânce. Imediat, eu l-am lovit cu cange în inimă și a căzut ca secerat în apă.

Creatura de lângă mine s-a transformat în căpitanul de vas de altădată, scăpând de blestemul crunt care îl copleșise, iar eu…..eu m-am trezit brusc, bucurându-mă că fusese doar un vis și că mă pot bucura din nou de toate frumusețile din jur.

A fost o experiență pe care n-o voi uita niciodată.

 

 

Orășanu Rareș

Clasa a VI-a B
Școala Gimnazială Cândești
Loc. Cândești, jud. Buzău
Prof. coordonator: Fănică Daniel

Voteaza parerea ta despre eseu

Perioada de votare s-a încheiat!
Perioada de votare s-a încheiat!