PĂDUREA FERMECATĂ

Eram în Castelul din Carpați împreună cu Coralis, făuritorul de baghete magice, și cu sora mea, Briana. Coralis se gândise să aducă la castel o nouă generație de ucenici pentru a-i învăța secretele magiei.

Când ucenicii au ajuns la castel, i-am primit cu brațele deschise și ne-am împrietenit foarte repede. I-am invitat la masă și le-am arătat castelul. Coralis ne-a strâns pe toți într-o sală misterioasă din castel, ne-a arătat câteva baghete și ne-a pus să alegem câte una. Am ales baghetele și apoi ne-a arătat câteva vrăji pentru a le face și noi și pentru a-și da astfel seama cât de buni suntem. Noi aveam o mare experiență cu mânuirea baghetelor, iar acest lucru nu a trecut neobservat de Coralis.

Într-o zi, el ne-a pus la încercare abilitățile de magicieni, ne-a dat o probă pentru a ne testa spiritul de echipă. Era o probă ciudată la prima vedere. Ne-a trimis în pădure pentru a rămâne o noapte acolo.

Toți ucenicii au plecat dis-de-dimineață, cu mine în frunte. Când am ajuns în pădurea mare și fermecată, am dat de o peșteră în care se auzea ceva. Se auzea ca și cum cineva ar țipa și ar striga după ajutor. Eu, fiind conducătorul grupului și fiind primul, am intrat în peșteră să văd despre ce e vorba, dar zgomotul dispăruse ca prin minune; nu se mai auzea nimic, de parcă totul fusese doar în imaginația noastră, doar o iluzie auditivă. Am ieșit, se făcuse seară, iar noi am căutat un loc unde să înnoptăm. Am găsit în cele din urmă un loc bun, am mâncat niște conserve pe care ni le dăduse Coralis și apoi ne-am băgat la somn.

Eram extenuați după o zi plină de peripeții. Nici nu am apucat să adormim, că, deodată, se auziră niște lupi venind spre noi. Ne-am trezit și am căutat ceva pentru a ne apăra. Am găsit niște bețe ascuțite, iar în momentul în care lupii s-au apropiat de noi am aruncat bețele spre ei și i-am speriat. Am fost foarte bucuroși că am reușit să-i speriem și ne-am culcat la loc. Dis-de- dimineață, ne-am întors la castel. Când am ajuns, Coralis ne-a întâmpinat și ne-a îmbrățișat, spunând că este foarte mândru de noi. Ne-a strâns la masă și ne-a spus că trebuie să se lupte cu Malachai, cel mai rău vrăjitor care voia să distrugă lumea. Eu, împreună cu Briana, l-am asigurat că noi și ceilalți ucenici îl vom ajuta. Coralis a fost foarte bucuros să audă asta și se uita în ochii fiecăruia să vadă dacă ne era teamă sau nu; dar părea liniștit.

Ne-a chemat într-o încăpere să ne spună că dacă vrem să-l învingem pe Malachai trebuie să ținem seama de niște sfaturi și că trebuie să călătorim în timp. Ne-a condus într-o altă încăpere unde ne-a arătat o mașină a timpului pe care trebuia s-o folosim pentru atingerea țelului nostru, si anume acela de a-l învinge pe Malachai și, cum în mașina timpului încăpeau doar trei persoane, am decis să merg eu, Coralis și sora mea, Briana, pentru a ne putea revedea cu tatăl nostru. Am plecat în călătoria noastră, iar când am ajuns acolo ne-am întâlnit cu Leonardo da Vinci, celebrul pictor și sculptor italian, un mare artist care ne-a condus în temniță până la celula tatălui nostru.

Când am ajuns acolo, Coralis a făcut o vrajă de invizibilitate pentru a nu ne vedea cineva că intrăm la tatăl nostru. Am intrat într-o celulă mică și întunecată, i-am povestit tatălui nostru ceea ce dorim să facem și i-am cerut sfatul. El ne-a îndrumat în hotărârea noastră, iar noi i-am promis că după ce îl vom învinge pe Malachai, ne vom întoarce la el pentru a-l salva. Am plecat din nou cu mașina timpului și ne-am întors la castel. Când am ajuns acolo, ceilalți ucenici se antrenau.

Ne-am strâns toți la masă pentru a face un plan. Ne-am făcut un plan bun și am decis să plecăm a doua zi dimineață să-l învingem pe Malachai. Când s-a făcut dimineață, am observat că vremea era destul de urâtă – ploua cu găleata. Cu toate acestea, neținând cont de vremea capricioasă, am decis să mergem prin pădure. Acolo ne aștepta un tren. Ne-am urcat în el și am plecat spre casa lui Malachai.

Trenul era foarte vechi, dar nimic nu se putea pune în calea misiunii noastre. Deodată, s-a auzit un zgomot asurzitor. Ce să fie?! ne-am întrebat cu toții, mirați. Uitându-ne mai atenți pe geam, ne-am dat seama că este vorba despre o alunecare de teren care din nou voia să ne împiedice în realizarea scopului nostru. Trenul s-a răsturnat, dar, din fericire, noi am scăpat teferi. Am luat-o prin pădure pe jos până la Malachai. Când am ajuns acolo, ne-am luptat cu el, reușind să-l învingem. L-am eliberat pe tatăl nostru, ne-am bucurat foarte mult de reușită și ne-am întors la castel.

Scris de Băcanu Marian Daniel, Clasa a VIII-a
Școala Gimnazială Cândești
Loc. Cândești, jud. Buzău
Prof. coordonator: Fănică Daniel

[Total: 1548    Average: 4.9/5]