Prietenul din viitor – Camille DeAngelis

Prietenul din viitor – Camille DeAngelis

DESCRIERE

Alec trăiește în 2015, Josie trăiește în 1915. Cei doi copii de 12 ani, care locuiesc în aceeași casă, la distanță de o sută de ani, intră în legătură cu ajutorul unei plăci de spiritism și se împrietenesc chiar fără a ajunge să se întâlnească vreodată.

Alec află un secret teribil despre Josie, despre surioara ei Cassie și despre mama fetelor, care e un mediu pasionat de fenomene paranormale. Josie și Cassie sunt în pericol, iar Alec, ca un bun și devotat prieten, le va transmite din viitor ce au de făcut ca să se salveze. Prietenul din viitor este o poveste emoționantă care te ține cu sufletul la gură, fiindcă exact asta îi reușește lui Camille DeAngelis în toate cărțile ei: să te captiveze scriind despre lucruri incredibile precum o prietenie indestructibilă care se dezvoltă de-a lungul unei uluitoare călătorii în timp.

„Înfricoșătoare și captivantă, cartea lui Camille DeAngelis îi va atrage pe copiii care își doresc să se lase cuprinși de fiori și să dezlege mistere. Autoarea a creat cu mult talent o incontestabilă reușită literară.“ – Booklist

RECENZIE

De când am terminat de citit această m-am tot gândit care ar fi cuvintele potrivite pentru a o descrie, dar cum să dai o definiție emoțiilor întâlnite pe parcursul lecturii? Cum să descriu faptul că am fost atât de afectată încât îmi doream să smulg anumite personaje din carte și să îi îmbrățișez. Să le spun că totul va fi bine, că ei sunt niște copii extraordinari iar acea persoană care nu îi tratează ca atare nu merită titlul de mama.

Nu va lăsați influențați de faptul că este o carte apărută ca o recomandare pentru copii. Este o carte pentru toată lumea, indiferent de vârstă, o carte care ne predă sau ne reamintește cele mai importante lecții: cea a prieteniei, a puterii adânc ascunsă în inima copiilor, a empatiei și a fragilității sufletului.

Acțiunea urmărește viața a doi copii – Josie și Alec. Amândoi locuiesc în aceeași cameră a aceleiași case, de pe strada Sparrow. Și totuși nu s-au întâlnit niciodată. Josie trăiește în 1915, în timp ce Alec este în 2015.

Mama lui Josie se recomandă ca fiind medium și în același timp este o mama groaznică pentru Josie. Pe ea am fost revoltată în cea mai mare parte a lecturii, ba mai mult de atât, m-a durut, cu adevărat, acțiunile sale nesăbuite, indiferența și răutatea sa. Însă prezența ei, așa cum a fost construit personajul, a fost absolut necesară pentru forța motrice a narațiunii.

Lui Josie nu-i venea să creadă că femeia care stătea pe podium era aceeași mamă care nu suporta nici măcar un sărut pe obraz sau care o umilise sub pretextul că trebuia să facă propriile greșeli. Nu era nici măcar mama care încuiase ușa de la birou, ca să repete același discurs până târziu în noapte.

Este imposibil să parcurgi această carte și să nu afectat de drama acestor copii. Calitatea tridimensională a acestor personaje mărește realismul, conectează cititorul la nivel personal și stabilește o bază solidă pentru o poveste puternică.

Stilul autoarei de scriere este ușor de încadrat și cuvintele sale curg frumos, într-un ritm lin. DeAngelis se pricepe de minune la descrieri, atât în ​​ceea ce privește detaliile fizice, cât și cele emoționale. Tonul și atmosfera fiecărei scene sunt foarte vii, trăgând cititorul mai adânc în viețile și în luptele personajelor. Este ușor să simți minunea copilăriei, bucuria și emoția prieteniei, frica și durerea în cele mai întunecate momente. DeAngelis construiește lumile ambilor copii cu pricepere, incluzând o mulțime de detalii exacte din punct de vedere istoric care aduc și mai multă dimensiune în cadru. În plus, ea își creează propriile elemente istorice, concentrându-se în jurul lui Josie și a familia ei.

Mi-a plăcut absolut tot la această carte. La rădăcinile sale, aceasta este reprezentarea a două suflete pierdute care se găsesc unele pe altele, este o poveste a unei prietenii frumoase și, nu în ultimul rând, este un vizor spre aspectele groaznice și pline de durere ale neglijării și abuzului.

Și în special în acest roman regăsim familia. Familia nu este alcătuită doar prin legăturile de sânge. Familia este formată din cei care te fac să te simți întreg, care te iubesc profund, care te protejează și te susțin mereu.

Sursa recenziei: cartideciocolata.ro